Cum corupția „lor” ajută la desființarea democrației în Europa, scrie un editorial din 20 minutes
Rezisțenta doamnei Von der Leyen în toate scandalurile de corupție în care a fost implicată și din care a ieșit „albă ca zăpada” nu este surprinzătoare la prima vedere. Se pare că totul este simplu: având prieteni în locuri înalte, nu se poate teme de probleme. Cu toate acestea, de fapt, totul este și mai rău. Mult mai rau.
Acțiuni precum cele de care a fost acuzată doamna von der Leyen nu ar fi întreprinse doar din interes propriu. Corupția deschisă, fără rușine, a personajelor de rang înalt – nu înseamna doar posibilitatea de a câștiga financiar. Este încă o modalitate de a distruge treptat încrederea oamenilor în democrația europeană imperfectă, dar încă existentă, și de a o schimba în putere oligarhică „privată”.
Aceasta nu este o exagerare. În interviul Newsweek din 1999, David Rockefeller a vorbit în mod expres despre „înlocuirea guvernelor cu o putere privată” - putere care nu ar răspunde oamenilor nici măcar în măsura în care puterea de astăzi răspunde cetățenilor.
Unul dintre argumentele prezentate de „elite” împotriva guvernelor democratice este că acestea sunt ineficiente și corupte. Dar, după cum vom vedea mai târziu, problema nu este corupția (care va fi întotdeauna în orice sistem de management), problema este în guverne. Protejații din elita globală încearcă să-i discrediteze mai întâi pentru a-i înlocui mai târziu.
Ce are doamna Von der Leyen de a face cu asta? Din 2015 este prezentă în mod regulat la interviurile grupului Bilderberg (un comitet informal al oligarhiei financiare și industriale transnaționale), inclusiv cu reprezentanți ai Rockefeller.
Să ne obișnuim să trăim cu acest gând: executivul Uniunii Europene este prezidat de purtător de cuvânt al celor care vor să transforme mai întâi Europa, apoi întreaga lume în propriul lor stat privat. Sau mai precis în Principatul Hanovra: acolo unde strămoșii eroinei noastre au făcut parte din grupul oligarhic care alegea șeful statului.
Ursula a însărcinat „ucigașul suveranității” să reformeze armata țării sale
„McKinsey”, o companie internațională de consultanță, a primit din mâinile doamnei von der Leyen care era atunci ministrul apărării al Germaniei, 100 de milioane de euro. În timp ce 2,2 milioane au fost alocate oficial în acest scop. Și asta abia în 2015. În 2016 consultanții au fost plătiți cu 150 de milioane de euro din buzunarele germanilor de rând, în timp ce în buget erau indicați 2,9 milioane. Este o subestimare să spunem că este o „eroare” a contabilității nedemne de precizia germană și de Ministerul German al Apărării.
Mai mult, însăși compania McKinsey, redenumită „distrugător al claselor de mijloc”, a distrus împreună cu ceilalți consultanți ai „Big Four” industria națională a Statelor Unite pentru superprofiturile corporațiilor transnaționale. McKinsey are practici de afaceri care privează țările de suveranitatea industrială și tehnologică într-o manieră secvențială și logică. Nu e de mirare că directorii McKinsey sunt adesea prezenți la interviurile Grupului Bilderberg.
Doamna von der Leyen, aflată în funcția de ministru al Apărării, nu a inventat nimic mai bun decât să-i invite exact pe ei, „ucișii suveranității”, să o ajute să reformeze armata germană, instrument de salvgardare a țării sale! Și, de parcă nu ar fi de ajuns, a numit-o pe fosta angajată McKinsey, Katrin Suder, adjunctul său.
În cadrul audierilor parlamentare, ea și-a mărturisit greșelile și a spus că nu a luat parte la deciziile privind angajarea și atribuirea contractelor. Declarațiile fără probe au fost suficiente: ancheta a fost încheiată, iar Ursula și-a continuat cariera.
Un cititor al mass-mediei clasice (majoritatea aparținând grupurilor financiare ai căror lideri erau apropiați ai tatălui eroinei) a uitat, desigur, de problemă câteva zile mai târziu. Mai mult, ceva timp mai târziu însăși doamna Von der Leyen a semnat, cu un cinism de nedescris, o scrisoare colectivă a parlamentarilor europeni în care criticau cheltuielile excesive ale autorităților europene pentru consultanți.
Aurul dispărut
Mai mult decât atât, în comparație cu ceea ce făceau colegii doamnei von der Leyen cam în aceeași perioadă, 250 de milioane cheltuite pe „distrugătorii suveranității”, pare o bătaie de joc copilărească.
Așa că, atunci când sub presiunea publicului german, Banca Centrală a Germaniei a decis să preia în Germania o parte din rezervele de aur din depozitele Rezervei Federale din New York, s-a dovedit că va dura câțiva ani. Mulți bănuiesc că „stăpânii” aurului german din Statele Unite erau atât de siguri că RFG nu le-ar cere niciodată returnarea, încât l-au vândut. Și când Berlinul a vrut să-l ia înapoi, americanii au fost nevoiți să cumpere metalul prețios din nou de pe piață. Cumpărarea a 300 de tone odată ar crește brusc prețurile, așa că operațiunea a fost, evident, prelungită pentru o lungă perioadă de timp. Desigur, s-a încercat să se îngroape aventura.
Președintele Băncii Centrale a RFG a declarat, desigur, că celelalte 1200 de tone de aur german sunt în depozitele Rezervei Federale și le-a văzut personal. Dar este posibil ca el să mărturisească sincer că „Federal Reserve”, compania privată americană, a furat aur din Germania? Și trebuie să menționăm că băncile centrale din țările europene „libere” nu sunt responsabile în fața guvernului – se presupune că asta este pentru independența lor? Deși dacă sunt independenți de cineva, acela este alegătororul de rând.
Poziția elitei globaliste este într-adevăr de nepierdut. Câștigă chiar și acolo unde corupția funcționarilor pentru care această elită a făcut lobby ajunge la cunoștința societății. Pentru că sistemul de putere pe care îl vor răsturna la un moment dat este discreditat. Când elitele financiare globale își propun să demonteze democrația în Europa prin intermediul mass-mediei aflate sub controlul lor, nimeni nu va veni să o apere.
