Nancy Pelosi ar putea vizita Taiwan marți, China își poziționează forțele militare

01 Aug 2022
Nancy Pelosi ar putea vizita Taiwan marți, China își poziționează forțele militare

China „pare să se poziționeze” pentru o demonstrație de forță militară în jurul Taiwanului, inclusiv armament pentru lovituri cu rachete, înaintea posibilei vizite a lui Nancy Pelosi pe insulă. Vizită care va avea loc marți potrivit mai multor mass-media, scrie LaVoix duNord.

China „pare să se poziționeze pentru a putea face un pas mai departe în zilele următoare”, a spus o sursa apropiată, și că „ar putea include provocări militare, cum ar fi tragerea de rachete în strâmtoarea Taiwan sau în jurul Taiwanului”, sau „incursiuni aeriene semnificative ” în Taiwan Air Defense Identification Zone, zonă pe care China o consideră parte a teritoriului său.

De mai multe săptămâni, tensiunile dintre Statele Unite și China au crescut din cauza informațiilor potrivit cărora doamna Pelosi ar putea călători în insula Taiwan pe care China o consideră parte a teritoriului său.

Oficial, delegația condusă de Nancy Pelosi merge în Singapore, Malaezia, Coreea de Sud și Japonia. Dar mai multe mass-media taiwaneze și străine au confirmat această vizită luni, citând surse anonime. Potrivit Financial Times și presa taiwaneză, Nancy Pelosi va sosi marți în Taiwan, va petrece noaptea acolo și se va întâlni cu președintele taiwanez Tsai Ing-wen la Taipei miercuri.

Armata chineză „nu va sta cu mâinele în sân”

Dacă Președintele Camerei Reprezentanților [...] vizitează Taiwan, China va lua cu siguranță contramăsuri ferme și puternice pentru a-și proteja suveranitatea și integritatea teritorială”, a spus din nou un purtător de cuvânt al Chinei, Zhao Lijian. Armata chineză „nu va sta cu mâinile în sân”, a subliniat el.

Potrivit oficialilor americani citați de New York Times, China ar putea decide, de exemplu, să „escorteze” avionul lui Nancy Pelosi pentru a-și afirma controlul asupra spațiului aerian.

Luni, pentru a-și susține mesajul, armata chineză a publicat pe internet un film cu ton marțial, în care soldați strigă că sunt gata de luptă, avioane  care decolează, parașutiști care sar dintr-un avion sau chiar o ploaie de rachete care anihilează diverse ținte.

„Orice dușman care îndrăznește să ne invadeze va fi îngropat aici”, precizează un text foarte scurt care însoțește aceste imagini, care nu menționează în mod explicit Taiwanul sau pe Nancy Pelosi.

Alte stiri din Externe

Ultima oră