Războiul din Ucraina va mai dura şi se anticipează o intensificare a conflagraţiei pe flancul estic și în sud, a atras atenţia, duminică, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
Anterior, o declarație similară venea de la ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu: ”Este posibil ca războiul din Ucraina să mai dureze și nimeni nu poate să spună când anume se va încheia, deoarece acțiunile Rusiei sunt total imprevizibile”, a spus Dîncu, potrivit Radio România Actualități. El a adăugat că totuși o încetare a focului este posibilă.
„Noi încurajăm o soluţionare politică, cerem Federaţiei Ruse să încheie neîntârziat acest război inuman şi ilogic, să îşi retragă forţele şi să intre de o manieră onestă în negocieri diplomatice cu Ucraina. Din păcate, ceea ce vedem pe teren nu indică acest lucru, există o formă de regrupare a forţelor ruseşti în zona de nord, în zona Kievului, o consideram mai degrabă o repliere tactică din dorinţa de a-şi completa pierderile masive pe care le-au suferit şi pentru a fixa forţele ucrainene în jurul Capitalei Kiev. Anticipăm, de asemenea, o intensificare a războiului pe flancul estic şi în sud, ceea ce face ca deocamdată să nu întrezărim condiţii reunite pentru o soluţionare politică. (…) Estimarea noastră este că acest conflict va mai dura”, a afirmat Geoană, care a participat la o ceremonie de celebrare a Zilei NATO în România, care a avut loc, duminică, la sediul Ministerului Apărării Naţionale.
Potrivit oficialului, nu există riscuri iminente privind folosirea armelor chimice sau nucleare de către Rusia, notează stiri.tvr.ro.
„Nu vedem riscuri iminente cu privire la intenţia Federaţiei Ruse de a utiliza arme chimice sau nucleare, dar ceea ce am văzut în practica Federaţiei Ruse, inclusiv în comunicarea sa strategică în anii precendenţi, (…) indică faptul că acest lucru nu este imposibil. De aceea, mai degrabă preferăm să comunicăm public şi strategic şi cu dorinţa de a descuraja Federaţia Rusă să utilizeze astfel de armamente”, a precizat Mircea Geoană.
Secretarul general adjunct al Alianței a adăugat că, la Madrid, liderii NATO vor adopta decizii cu privire la o prezenţă „şi mai robustă, pe baze permanente” de forţe pe întreg flancul estic al Alianţei.
”Am vorbit și cu ministrul Apărării din Ucraina acum două zile, era la Istanbul, la negocieri, şi şi-a exprimat speranța că s-a făcut un mic pas la Istanbul, nu avea foarte mari speranțe, dar spunea că este un mic pas spre a găsi o cale de negociere și de încetare a focului. Chiar dacă negocierile vor fi lungi, chiar dacă reconstrucția și ceea ce se va întâmpla după aceea în Ucraina va dura o perioadă mai lungă, importantă este încetarea focului și să nu se mai piardă vieți omenești”, a mai spus Vasile Dîncu.
Ministrul Vasile Dîncu a luat parte la Cluj la ceremoniile militare organizate cu prilejul zilei NATO și găzduite de Divizia A 4-a Gemina.