Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, anunță miercuri, în a 14-a zi de război în Ucraina, anunță că țara sa a constatat ”unele progrese” în negocierile cu Ucraina.
„Au fost realizate unele progrese” în negocierile destinate să „pună capăt cât mai curând posibil vărsării de sânge fără sens şi rezistenţei forţelor armate ucrainene”, a spus ea, fără să detalieze despre ce progrese ar fi vorba.
Rusia îşi va atinge obiectivul de a asigura statutul de neutralitate al Ucrainei, dar ar prefera să o facă prin intermediul discuţiilor, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt, citată de Reuters.
Obiectivele Moscovei nu includ răsturnarea guvernului de la Kiev şi Rusia speră să realizeze progrese mai semnificative în cursul viitoarei runde de convorbiri cu Ucraina, a declarat Zaharova într-o conferinţă de presă, adăugând că operaţiunea militară rusă se desfăşoară strict conform planului.
„Operaţiunea militară specială” a Federaţiei Ruse nu are ca scop răsturnarea actualului guvern al Ucrainei sau distrugerea statalităţii acestei ţări, ci are drept obiective protejarea republicilor populare Doneţk şi Lugansk (DPR şi LPR), demilitarizarea şi denazificarea Ucrainei, precum şi eliminarea ameninţării militare la adresa Rusiei, a declarat Zaharova, citată de TASS. Nimic nou, de altfel, la nivel declarativ, în totală discordanță cu realitatea din teren. Acel teren unde se desfășoară un război în toată regula, al cărui consecințe nefaste le constatăm cu toții, mai ales în Europa. Acel război care a făcut deja ca peste 2 milioane de ucraineni să se transforme peste noapte în refugiați.
În a doua zi a invaziei în Ucraina, 25 februarie, preşedintele rus Vladimir Putin le ceruse militarilor ucraineni „să preia puterea” la Kiev şi să-i înlăture pe preşedintele Volodimir Zelenski şi anturajul său, pe care îi calificase drept „neonazişti şi drogaţi”, potrivit AFP şi Reuters, citate de agerpres.ro.
La 14 zile de la invazia Rusiei în Ucraina, trupele invadatoare nu au reușit să preia controlul asupra țării unde se dau în continuare lupte aprige, comentează hotnews.ro, care face o sinteză a relatărilor din teren.
Trupele ucrainene au respins eforturile forțelor ruse de a intra în orașele Harkov și Mikolaiv.
Cele două părți au convenit asupra încetării focului miercuri dimineață pentru a da posibilitatea ca locuitorii din Kiev și din alte patru orașe să fie evacuați. În zilele trecute, cordoanele umanitare nu au putut fi folosite pentru evacuarea civililor din cauza părții ruse care a continuat atacul.
Zaharova a venit și cu amenințări. Ţările care decid să trimită arme sau mercenari în Ucraina „vor răspunde” pentru gestul lor şi îşi asumă „consecinţele”, a avertizat ea, potrivit EFE.
Un avertisment în acest sens a fost transmis diferitelor ambasade de la Moscova, iar aceasta a avut „efect”, a afirmat Zaharova într-un interviu pentru agenţia de presă Sputnik, controlată de Rusia, scrie EFE, preluată de AGERPRES.
Ambasadorii ruşi au comunicat deja această poziţie ţărilor gazdă, a spus ea, dar nu a explicat ce fel de măsuri va lua Moscova.
„Aceste ţări ar trebui să înţeleagă ce responsabilitate vor avea pentru aceasta. Cum vor înţelege? Este destul de simplu. Diplomaţii, ambasadorii şi ambasadele noastre au transmis acestor capitale poziţia noastră clară şi bine formulată”, a reiterat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, citată de TASS.
Acest „demers al Moscovei” a avut efect, deoarece după aceasta „retorica scăpată de sub control la care au recurs unele ţări s-a mai atenuat”, a susţinut Maria Zaharova.
În opinia sa, citată de TASS, „statele europene trebuie să fie conştiente de faptul că voluntarii şi mercenarii trimişi în Ucraina se vor întoarce ca nişte combatanţi duri” în Europa, similari celor din Orientul Mijlociu care „inundă Uniunea Europeană de ani de zile”.
Ţările Uniunii Europene în bloc şi, de asemenea, unele dintre ele cu titlu individual au convenit să trimită în Ucraina material militar şi arme pentru a sprijini guvernul de la Kiev după invazia rusă, declanşată la 24 februarie, la ordinul preşedintelui Vladimir Putin.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat un apel cetăţenilor din ţări prietene cu Ucraina să vină în ţară sa pentru a se alătura luptei împotriva agresiunii ruse, urmând să fie integraţi într-un fel de nouă Legiune internaţională.
Conform regulilor serviciului militar ucrainean, cetăţenii străini se pot alătura ca voluntari în unităţi precum Forţele teritoriale de apărare.
Astfel, străinii veniţi să lupte în Ucraina vor fi integraţi într-o nouă unitate numită „Legiunea internaţională de apărare teritorială a Ucrainei”.