Nu e foarte clar cum, în ciuda episoadelor din ce în ce mai dese de lipsă a coerenței în discursuri și a momentelor de totală absență din realitate, Joe Biden e privit de mulți americani capabil să ducă la bun sfârșit un al doilea mandat la Casa Albă...
Starea lui Joe Biden a stârnit din nou îngrijorări luni seară, când, în timpul unui eveniment public desfășurat la Casa Albă, a rămas stană de piatră vreme de un minut, pentru ca ulterior discursul pe care l-a susținut să devină incoerent, scrie Daily Mail.
Comandantul suprem al forțelor armate americane, omul care ia decizia să apese pe butonul nuclear, pur și simplu s-a blocat, oferind privitorilor perspectiva unui poster 3D a persoanei sale, în timp ce restul celor aflați în jurul său dansau și cântau.
Momentul a fost sesizat de fratele lui Joe Floyd, Philonise, care, aflat în apropierea președintelui american, îngrijorat, și-a pus brațul pe umerii lui Biden, într-un aparent efort de a-l ajuta să iasă din starea în care se afla.
Floyd a reușit să obțină un răspuns din partea lui Biden doar atunci când și-a întins pumnul, ca salut, moment în care președintele a răspuns întinzând și el pumnul.
Criza lui Biden a continuat și în timpul discursului pe care l-a ținut după spectacolul muzical, cu prilejul Juneteenth - ziua sărbătoririi eliberării din sclavie.
”Ziua aceasta ne amintește că avem extrem de multă muncă de făcut. Să continuăm să mergem înainte. Să păstrăm credința”, a declarat Biden pentru ca ulterior să devină incoerent.
”Ea știe ce înseamnă pierderea... ea știe... libertatea noastră nu poate fi niciodată asigurată,” a continuat, fără sens, președintele american.
Cei prezenți la petrecere au mai sesizat faptul că înainte de încercarea nereușită de a ține discursul, liderul american a fost văzut luând o înghițitură mare dintr-o sticlă umplută cu un lichid roșu, ce părea să fie o sticlă de Gatorade cu eticheta îndepărtată.
Why isn't Biden moving? pic.twitter.com/DA78820xcd
— RNC Research (@RNCResearch) June 11, 2024