Germania oferă 1200 de euro fiecărui refugiat care se întoarce acasă

10 Feb 2017 | scris de Radu Popescu
Germania oferă 1200 de euro fiecărui refugiat care se întoarce acasă

Guvernul de la Berlin a inițiat la început de an electoral un program prin care încearcă să stimuleze cât mai mulți refugiați ajunși în Germania să se întoarcă de bunăvoie în țările lor, oferind 1.200 de euro fiecărui migrant care acceptă să-și retragă cererea de azil și să fie repatriat, scrie vineri publicația spaniolă ABC,informează agerpres.ro.

 

Plata acestei sume va fi împărțită în două tranșe, prima la plecarea din Germania și diferența la șase luni după sosirea în țara al cărei cetățean este refugiatul. De asemenea, migranții care nu atacă cu recurs respingerea cererii de azil în Germania și acceptă să părăsească această țară înaintea termenului limită vor primi și ei din partea guvernului de la Berlin suma de 800 de euro.

Aceste facilități se adaugă celor deja existente, în prezent refugiații care pleacă de bunăvoie din Germania primind 500 de euro pentru acoperirea costului călătoriei.

Noul program reprezintă doar una dintre măsurile prezentate miercuri de cancelarul Angela Merkel în timpul unei reuniuni cu președinții parlamentelor regionale, în fața cărora ea a pledat pentru un 'efort național' în vederea accelerării expulzării migranților cărora li s-a respins cererea de azil.

Printre aceste măsuri au fost enunțate înregistrarea cartelelor SIM ale refugiaților pentru ca autoritățile să-i poată monitoriza în cadrul acțiunilor de prevenire a terorismului, pentru cei potențial periculoși fiind posibilă chiar atașarea unei brățări electronice, precum și crearea unor centre de detenție pentru refugiații ce refuză să părăsească Germania deși li s-a respins solicitarea de azil.

Chiar în ziua anunțării acestor măsuri, autoritățile germane au anunțat dejucarea unui "atentat iminent" și arestarea unui algerian în vârstă de 27 de ani și a unui nigerian în vârstă de 23 de ani, ambii membri ai grupării jihadiste Statul Islamic.

Germania a primit în anul 2015 circa 900.000 de migranți și câteva sute de mii anul trecut, dar numărul repatrierilor în această perioadă a fost de numai aproximativ 130.000.

După atentatul comis în decembrie la un târg de Crăciun la Berlin de un refugiat tunisian care avea cererea de azil respinsă, dar nu a fost repatriat din cauza lipsei de cooperare din partea Tunisiei, partenerii de coaliție ai cancelarului Merkel și-au sporit presiunile pentru a o convinge să-și revizuiască politica ușilor deschide față de migranți. Șefa executivului a anunțat miercuri respectivul plan de măsuri pentru accelerarea expulzărilor, dar a respins din nou solicitările privind stabilirea unui plafon anual al numărului de migranți primiți.

Alte stiri din Externe

Ultima oră