Orașul Bor și împrejurimile, cu al lor lac și zone de agrement sunt pentru Serbia un important obiectiv economic. Și nu doar pentru Serbia, căci, iată, Bor a devenit obiectiv strategic și pentru chinezi, care pun piciorul în Balcani înaintea aderării țărilor din fostul spațiu iugoslav la UE.
La Bor se află una dintre cele mai importante rezerve de cupru din Serbia și din lume, de circa 200 de milioane de tone, potrivit presei internaționale. Nu degeaba aici se află una dintre cele mai mari mine de cupru din Europa, RTB Bor.
A fost o exploatare minieră din 1904, când o companie franceză a început operațiunile în zonă. Mina a fost deschisă în 1903, ceea ce a fost un motor important pentru dezvoltarea regiunii.
Apoi i-a atras atenția lui Hitler. La 27 martie 1941, liderul nazist a ordonat atacarea Iugoslaviei. Directiva numărul 25 a Fuhrerului menționa clar faptul că intrarea în posesia minei de cupru era foarte importantă în scop militar.
Pentru fosta Iugoslavie, mina de cupru a fost mană cerească, asigurând dezvoltarea industriei și fiind considerată unul dintre stâlpii acesteia. În anii 70-80, mina a adus venituri frumoase la buget.
După războaiele din Iugoslavia și ruperea acesteia, mina de la Bor a intrat într-o perioadă de turbulențe, cărora le-au pus capac sancțiunile internaționale impuse Iugoslaviei. Producția a scăzut, ca și nivelul prosperității populației din zonă.
În martie 2007, Guvernul Serbiei a vândut RTB Bor firmei românești Cuprom, pentru 400 de milioane de dolari. Cuprom se angajase să modernizeze mina, să îmbunătățească productivitatea, dar oficialii de la Belgrad au fost nevoiți să anuleze vânzarea, deoarece firma românească nu a furnizat la timp garanţiile de plată.
Serbia a lansat o nouă licitaţie pentru vânzarea producătorului de cupru RTB Bor, iar în 2018 a bătut palma cu chinezii de la Zijin. Astfel, chinezii au obținut 63% dintre acțiuni contra sumei de 1,26 miliarde de dolari, venind cu un plan de investiții care include păstrarea celor 5.000 de locuri de muncă de la mină, cel puțin pentru o periodă de trei ani.
Chinezii s-au angajat să plătească datoria de 200 de milioane de dolari a companiei și să investească 320 de milioane într-o mină nouă, Cerovo, care ar trebui să stabilizeze compania.
Rezolvarea situației de la RTB Bor este doar o parte din eforturile Serbiei de reformare a companiilor mari de stat care au înregistrat mari pierderi, așa cum i-a cerut, de altfel, și Fondul Monetar Internațional.
China devine astfel un investitor major într-o țară balcanică aspirantă la intrarea în marea familie europeană. În 2016, compania chineză He Steel Group, una dintre cele mai mari companii de oțel din lume, a cumpărat oțelăria de la Smederevo, cu 46 de milioane de euro.
Investițiile chineze din Serbia, fără a lua în calcul afacerea de la Bor, se ridică la circa 6 miliarde de dolari, potrivit Reuters.
La Bor, un oraș curat și liniștit, nivelul de trai este peste media din Serbia, tocmai datorită minei. Salariile ajung și la 1000 de euro într-o țară în care media este de 400.
Venirea chinezilor la Bor a atras și achiziționarea, la pachet, a mai multor proprietăți ale companiei sârbe, inclusiv un hotel de patru stele pe malul lacului Bor, într-un decor perfect pentru relaxare, dar și alte obiective din oraș.
Deocamdată, chinezii și-au pus logo-ul Zijin peste tot, de la recepție până la șervețelele din restaurantul hotelului, dar investițiile în zona de agrement de la lac sunt necesare și încă se lasă așteptate.
Dacă vor mirosi potențialul turistic al zonei, chinezii vor investi și dezvolta inclusiv partea de turism a afacerii miniere: Borsko Jezero, lacul artificial din estul Serbiei, la o altitudine de 438 de metri, la mai puțin de 20 de kilometri de orașul Bor și 250 de kilometri de capitala Belgrad. O sută și ceva de kilometri despart zona Borsko Jezero de granița cu România, pe la Porțile de Fier II.
Cum spuneam, lacul este artificial, iar crearea sa în 1959 are legătură tot cu activitatea minieră din zonă. Borsko Jezero este o destinație populară vară, unde temperatura atinge 25 de grade. Are două locuri de plajă, iar hotelul de la malul lacului dispune de piscină. Iarna există activități specifice, chiar schi pe muntele Crni Vrh. Alte două atracții din zonă sunt Brestovačka Banja spa și mânăstirea Gornjak.
Dar Bor nu însemnă doar cupru. Aici există interes și pentru media literacy în regiunea Balcanilor de Vest.
Câțiva jurnaliști din zona Balcanilor de Vest s-au adunat zilele trecute la Borsko Jezero, la invitația Community Development Association Bor/Asocijacija za razvoj grada, pentru a discuta despre media literacy în regiune și în zona extinsă, inclusiv România.
Un bun prilej pentru jurnaliști de a înțelege mai bine situația din teren și de a cunoaște realitățile dintr-un spațiu atât de apropiat României.
Mai ales că în hotel, la recepție și pe mesele de la bar, trona o publicație lunară tipărită pe hârtie lucioasă, în sârbă și chineză, cu articole dedicate investițiilor din zonă. Chinezii sunt atenți la detalii.