Avioanele Boeing 737 Max 8 rămân la sol. DECIZIA care vizează și România

12 Mar 2019 | scris de Marina Constantinoiu
Avioanele Boeing 737 Max 8 rămân la sol. DECIZIA care vizează și România Galerie foto (3)

Catastrofa aviatică de duminică, în urma căreia 157 de oameni și-au pierdut viața, a provocat un val de măsuri de precauție în rândul statelor sau al companiilor aeriene de pe întreg mapamondul, care vizează modelul de avion Boeing 737 MAX 8. De ce acest model? Pentru că acest tip de avion a fost la originea tragediei. Și pentru că este a doua tragedie aviatică în mai puțin de șase luni care implică acest model de aeronavă.

Etiopia, statul îndoliat duminică după prăbușirea avionului Boeing 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines, la numai șase minute de la decolare, a fost prima țară care a decis suspendarea tuturor zborurilor operate de astfel de aeronave, până la claridicarea cauzelor care au dus la prăbușirea celor două avioane de acest tip.

China a anunțat, la rândul ei, suspendarea zborurilor cu aceste aeronave, până la noi ordine.

A urmat apoi Indonezia, celălalt stat îndoliat în urma catastrofei aeriene din octombrie anul trecut, implicând același tip de avion. La 29 octombrie 2018, un avion al companiei Lion Air s-a prăbuşit în Marea Java cu 189 de pasageri la bord, la scurt timp de la decolare - la fel ca acesta din Etiopia.

Marea Britanie şi compania aeriană Turkish Airlines au suspendat toate zborurile care urmau a fi efectuate cu modelul Boeing 737 MAX 8, relatează Reuters. Alte țări și companii au luat aceleași decizii în cursul zilei de marți, astfel încât în urma acestor decizii, aproximativ 40% din întreaga flotă globală compusă din acest model de avion era reţinută la sol.

Până marți după-amiază la ora 19:00, lista ţărilor şi a companiilor care suspendaseră activitatea aeriană a acestui tip de aeronavă era următoarea:

China
Marea Britanie
Singapore
Australia
Malaezia
Indonezia
Germania
Franţa
Irlanda
Austria
Oman
Norwegian Air 
Turkish Airlines

Între timp, din partea Uniunii Europene a venit o DECIZIE MAJORĂ.

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) a decis, marţi seară, suspendarea zborurilor avioanelor Boeing 737-8 Max şi 737-9 Max în spaţiul Uniunii Europene.

"În urma tragicului accident al unui avion Boeing 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines (cursa ET302), Agenţia UE pentru Siguranţa Aviaţiei ia toate măsurile pentru a garanta siguranţa pasagerilor. Ca măsură de precauţie, EASA a publicat astăzi o directivă pentru siguranţa aeronautică, în vigoare de la ora 19.00 UTC (21.00, ora României), prin care se suspendă toate operaţiunile de zbor cu toate aparatele de tip Boeing Model 737-8 MAX şi 737-9 MAX în Europa. În plus, EASA a publicat o directivă de siguranţă, în vigoare de la ora 19.00 UTC (21.00, ora României), prin care se suspendă toate zborurile comerciale efectuate de companii care au sedii în ţări terţe cu avioane de aceste tipuri, spre UE sau dinspre UE", a transmis instituţia marţi seară într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

Fiind vorba despre spațiul aerian al UE, România se subînțelege.

În Statele Unite încă nu a fost luată o măsură în privința acestor aeronave. Există deja presiuni din partea Uniunii Personalului Navigant pentru luarea deciziei de suspendare a zborurilor, iar senatorul Richard Blumenthal a trimis o scrisoare președinților companiilor American Airlines, Southwest și United, cerându-le să ia decizia înțeleaptă de a opri zborurile cu Boeing-uri 737 MAX 8.

Postul de televiziune CNN are o secțiune specială de LIVE TEXT pe tema suspendării acestor zboruri. Toate știrile din întreaga lume pe această temă sunt prezentate în timp real și pot fi consultate AICI.

Secretarul de presă de la Casa Albă Sarah Sanders a declarat pentru Fox News Tuesday că este prea devreme pentru moment ca SUA să oprească aceste zboruri. Ea a adăugat că decizia este un proces de resortul Administrației, care este în contact permanent cu Administrația Federală pentru Aviație și Departamentul Transporturilor.

De ce Boeing nu suspendă toate zborurile aparatelor sale Boeing 737 MAX 8?

Este o întrebare la care încearcă să răspundă CNN.

”Un mare număr de companii aeriene din întreaga lume au anunțat că nu mai vor să opereze zboruri cu aparate de tip Boeing 737 MAX 8, până când nu află ce a dus duminică la prăbușirea avionului Ethiopian Airlines, soldată cu moartea tuturor persoanelor aflate la bord. Până acum, Boeing a spus că nu este nevoie de nicio suspendare a zborurilor”, scrie CNN.

Compania Boeing a precizat că în săptămânile viitoare va efectua un update la software-ul aeronavelor Boeing 737 MAX 8. Actualul software forţează botul avionului în jos în situaţia în care are loc o vrie (mișcare de răsucire a unui avion în timpul coborârii).

Luni, valoarea acţiunilor companiei Boeing au scăzut cu 5%, iar marţi cu 5,6%.

Costurile suspendării zborurilor cu 737 MAX ar putea să se situeze între 1 miliard și 5 miliarde, potrivit unor estimări ale firmelor de pe Wall Street, scrie CNN.

ACTUALIZARE PRIVIND UN ZBOR BOEING 737 MAX CARE TREBUIA SĂ ATERIZEZE ÎN ROMÂNIA:

Actualizare, 12 martie ora 21:35: Zborul flydubai FZ1795 Dubai – București care este operat în această seară cu Boeing 737 MAX 9 (A6-FNC) va ateriza la București însă se va întoarce la Dubai fără pasageri. Începând de mâine zborurile flyDubai către București vor fi operate cu Boeing 737-800NG. De asemenea, Serbia, Kuwait, India și Emiratele Arabe, dar și flyDubai, au decis să interzică zborurile operate cu Boeing 737 MAX în spațiul lor aerian, scrie boardingpass.ro. Conform EASA – European Aviation Safety Agency, în spațiul aerian european vor fi interzise toate aeronavele MAX 8 și MAX 9 începând cu ora 19:00UTC (21:00 ora locală), rămâne de văzut dacă zborul flyDubai se va întoarce la Dubai sau va fi redirecționat către alt aeroport din regiune. 

Varianta redirecționării către alt aeroport din regiune nu era exclusă, o situație similară petrecându-se deja, potrivit relatărilor CNN.

Postul american de televiziune prezintă povestea pasagerei Sara Tor, care aștepta zborul de la Istanbul la Birmingham, Marea Britanie, când a auzit că se anunță schimbarea avionului cu un Boeing 737 MAX 8.

”Când am văzut că este vorba despre un avion nou am fost terifiată”, a declarat aceasta. Totuși, s-a îmbarcat în avionul companiei Turkish Airlines, zborul 1969, cu o durată de patru ore.

După două ore de zbor, observat ceva ciudat. ”Nu ne-au spus-o direct, dar am observat că ceva se petrece. Pe harta care ne apărea pe ecranele instalate în scaune se vedea că avionul face cale întoarsă”, a mai spus aceasta.

Pilotul a anunțat atunci că treubie să se întoarcă la Istanbul, pentru că spațiul aerian al Marii Britanii este închis, invocând condiții meteo nefavorabile. Numai că în jurul acelei ore Autoritatea Aviatică din Marea Britanie a închis spațiul aerian pentru toate avioanele de tip Boeing 737 MAX.

Avionul a făcut cale întoarsă și a aterizat după două ore pe același aeroport de unde decolase.

Tor a declarat că Turkish Airlines i-a informat pe pasageri că vor fi transferați către un zbor operat miercuri dimineață.

UPDATE

Canalul CNN precizează că, pentru moment, SUA și Canada sunt singurele țări care dețin o flotă substanțială de aparate Boeing 737 MAX 8 care nu au luat încă decizia de a le suspenda zborurile.

Autoritatea Aeronautică indiană a anunțat că suspendă zborurile acestui tip de aeronavă, potrivit unui tweet al Ministerului Aviației Civile, scrie CNN.

 

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră