Pentru eseistul Mathieu Slama, „populațiile din întreaga lume au fost complice la propria lor închidere”.
În ultimul său eseu intitulat "Adio Libertate", scriitotorul francez Mathieu Slama observă că dacă statul nu ar fi forțat cetățenii să adopte cele mai liberticide măsuri de sănătate, cetățenii înșiși ar fi făcut acest lucru într-atât panica care a cuprins spiritele era generală. Inchiderile, stingerile, certificatele pe proprie răspundere, măștile obligatorii și alte restricții nu au făcut obiectul niciunui protest real. Un studiu din zece țări citate de autor estimează că 73% din populație a considerat restricțiile asupra libertăților ca fiind „total rezonabile și adecvate”.
Cu toate acestea, în Franța, o parte a populației a fost deosebit de zeloasă în încurajarea reprimării sanitare, fie prin denunț, prin apel la mai multe controale ale poliției sau la intervenția statului, până la punctul în care autorul se întreabă dacă criza nu a trezit în rândul francezilor „o pasiune pentru izolare în același timp cu o ură profundă pentru libertate”.
În loc să reziste la măsurile nedrepte și disproporționate, majoritatea oamenilor au preferat să-și concentreze furia asupra celor care nu respectau regulile, uitând în acest proces însăși libertatea. În cel mai rău moment al crizei, în timpul primei izolare, un sindicat de poliție a estimat că 70% din apelurile primite aveau ca scop denunțarea persoanelor care nu respectau izolarea...
Elitele au trădat și ele
Oamenii au trădat libertatea, dar elitele lor nu se descurcă mult mai bine, din nou potrivit lui Mathieu Slama:
„Trădarea politicienilor a fost totală. Unii nu au urmat doar cu sclavie instrucțiunile guvernamentale; au dat dovadă, de asemenea, de un zel deosebit de inventiv de a consolida arsenalul liberticid al stării de urgență”.
De la stânga la dreapta, politicienii, precum și intelectualii și jurnaliștii, s-au grăbit să urmeze noua agendă de sănătate, inclusiv printre teoreticienii „critici” prețuiți de stânga de stânga, sau experții „liberali” de circumstanța.
Mathieu Slama insistă în mod deosebit pe trădarea stângii, pe care o descrie destul de surprinzător drept un tradițional campion al libertății. În timp ce dreapta este gata să sacrifice libertatea în numele securității, stânga „a considerat întotdeauna că apărarea libertăților publice era rezerva ei, în special când a fost vorba de lupta împotriva exceselor unei puteri autoritare. S-ar părea că autorul, care nu-și ascunde angajamentul de republican de stânga, se află în secolul greșit. Își imaginează că progresismul de astăzi seamănă cu cel de ieri.
Prima parte a secolului al XIX-lea a văzut într-adevăr apariția unei stângi liberale împotriva dreptei contrarevoluționare. Atașată libertății de exprimare, limitării arbitrarului și liberei întreprinderi, a fost retrogradată pe plan secund din 1848 și s-a alăturat celei iacobine, colectiviste și libertare.
În general, dacă dreapta sacrifică în mod regulat libertatea în numele securității, stânga îi urmează în mod regulat exemplul în numele egalității. În numele egalității, comunismul, social-democrația și diferitele varietăți de state sociale s-au impus în cursul secolului XX, reducând în treacăt exercițiul libertăților individuale în numele planificării politice și economice.
O veche neîncredere în libertate
Dacă a existat o stângă liberală, însă, importanța ei nu trebuie exagerată, întrucât întregul peisaj politic francez, atât de dreapta, cât și de stânga, a fost marcat de secole de neîncredere în libertate și de o preferință clară pentru egalitate.
Dintre intelectualii care au trădat, Mathieu Slama evocă „falimentul incredibil al liberalilor”.
Cei mai mulți dintre ei au susținut izolările, restricțiile de libertăți și permisele de sănătate:
„Liberalii, cândva preocupați de libertățile individuale, au repetat ca o singură mantră aceeași mantra „Nicio libertate fără responsabilitate”. […] Aceiași oameni care se plâng de etatism atunci când se aplică reguli mai restrictive companiilor nu au găsit nimic în neregulă cu privările de libertate impuse cetățenilor francezi. »
Pentru eseist, acest cititor al lui Michel Foucault, liberalismul este prin natură autoritar și disciplinar, deoarece ar fi o „putere organizatoare a libertăților”.
Și aici lectura propusă de Slama trezește mai multe replici critice.
Prima observație: pentru a contesta atacurile la libertate și democrație, Mathieu Slama preia în mod firesc idiomul politic făurit de liberali de-a lungul secolelor pentru a combate arbitrariul puterii. Cu alte cuvinte, autorul se bazează pe lexicul politic al tradiției intelectuale liberale pentru a-și formula critica, încercând totodată să o integreze într-o reflecție anticapitalistă și antiliberală mai globală, ceea ce duce în mod necesar la o oarecare confuzie.
Dispariția statului de drept, neputința constituționalismului de a proteja libertățile, dispariția controalelor și echilibrului și apărarea individului sunt toate teme care sunt de fapt apanajul liberalilor autentici, de la Montesquieu la Hayek.
