La 17 decembrie 1989, la Timișoara, Eroi ai Libertății mureau cucerind un ideal! În urmă cu 29 de ani, Timișoara dădea startul revoluției care a scăpat România de comunism. La comemorarea a 29 de ani de la tragicele evenimente, la Timişoara, luni este zi de doliu.
Vor avea loc slujbe şi vor fi depuse coroane de flori, iar la manifestări vor fi prezenţi şi revoluţionari din alte judeţe, relatează rador.ro.
Ironia sorții este că la 29 de ani de la Revoluție, Asociația Memorialul Revoluției își exprimă durerea pentru pierderile ireparabile din acele zile și speranța în continuarea desăvârșirii democrației în România! Căci România încă nu și-a desăvârșit tranziția.
În urmă cu 29 de ani, pe străzile Timişoarei cădeau sub gloanţe primele victime ale represiunii comuniste, îndreptate asupra celor care au avut curajul să se ridice împotriva dictaturii comuniste.
La 17 decembrie 1989, la ordinul lui Nicolae Ceauşescu, s-a deschis focul asupra manifestanţilor, 58 de persoane au fost ucise, iar sute au fost rănite.
Luni, în memoria eroilor martiri, drapelele au fost coborâte în bernă, iar de la ora 10:00 oficiată o slujbă de pomenire la Catedrala Mitropolitană, urmată de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Crucificării, apoi vor fi slujbe şi parastase la Cimitirul Eroilor şi la Biserica Martirilor, iar seara, de la ora 18:00, pe treptele catedralei, va avea loc un moment de reculegere cu lumânări personalizate, cu chipurile celor care s-au jertfit pentru libertate.
Tot luni seară la Teatrul Naţional, actorului Ion Caramitru, figură marcantă a Revoluţiei române va decerna titlul de „Cetăţean de onoare al Municipiului Timişoara”.
În 20 decembrie, zi în care Timișoara a fost declarat liber de comunism, se vor auzi sirenele timp de trei minute. Spre seară va răsuna muzica în Piața Victoriei. La Rock pentru Revoluție vor concerta Pro Musica, Melting Dice, Implant pentru Refuz și Sanctuar.
Ce s-a întâmplat la Timișoara și în țară acum 29 de ani
Anul 1989 a dus la căderea sistemului totalitar comunist în întreaga Europă.
Spre sfârşitul anului, îndeosebi în vestul României, populaţia aflase, de la posturile de televiziune străine (maghiare şi iugoslave) şi prin intermediul emisiunilor în limba română de la Radio Europa Liberă şi Vocea Americii, de schimbările din Europa.
Aşa a fost posibil ca un eveniment aparent banal (evacuarea arbitrară a pastorului timişorean László Tökés, fixată pentru data de 15 decembrie 1989) să devină pretext pentru o revoltă populară în Timişoara, transformată apoi, prin radicalizare, în revoluţie.
15 decembrie
În 15 decembrie s-au adunat în faţa casei parohiale mai mulţi enoriaşi care doreau să împiedice evacuarea pastorului.
Fiind o zonă extrem de circulată, aproape de centrul oraşului, mulţi locuitori ai oraşului se opreau pentru a afla ce se întâmplă. Ei au îngroşat, astfel, iniţial involuntar, numărul celor adunaţi.
În data de 16, numărul celor adunaţi crescuse la circa 400 de persoane, majoritatea nemaifiind enoriaşi reformaţi, ci cetăţeni ai Timişoarei, de diferite etnii şi confesiuni. După-amiaza s-a strigat pentru prima dată ,,Jos Ceauşescu !”.
A fost de ajuns această scânteie pentru a se declanşa revolta. În strigăte de „Jos Ceauşescu!” şi „Jos comunismul!”, demonstranţii s-au deplasat în diverse puncte ale Timişoarei pentru a chema oamenii la revoltă.
Au fost trimise trupe de Armată, Miliţie şi Securitate pentru a dispersa mulţimea. Demonstranţii au fost bătuţi şi arestaţi în aceeaşi noapte şi în dimineaţa următoare.
17 decembrie
În după-amiaza de 17 decembrie, mulţimea s-a adunat din nou în centrul oraşului. Informat că revolta nu a putut fi înfrântă, Ceauşescu a dat ordin să se deschidă focul împotriva manifestanţilor. Ca urmare, au căzut primii martiri ai Revoluţiei din Timişoara.
18-19 decembrie
În noaptea de 18/19 decembrie, cu complicitatea unor medici şi asistente de la Spitalul Judeţean, autorităţile au furat o parte din cadavrele eroilor din morga spitalului, transportându-le la Bucureşti, unde au fost arse la Crematoriu. Aceste acte crude au întărâtat şi mai mult populaţia oraşului. Alte cadavre au fost îngropate pe ascuns într-o groapă comună.
În zilele următoare, Timişoara arăta ca în timp de război: magazine arse, patrule pe străzi, convorbirile telefonice întrerupte, oricine era găsit pe străzi era arestat. Rezistenţa însă nu a încetat.
19 decembrie
În 19 decembrie muncitorii de la Întreprinderea ELBA au intrat în grevă. Exemplul lor va fi urmat a doua zi de majoritatea fabricilor din oraş. O masă de zeci de mii de oameni se va îndrepta spre centrul Timişoarei în dimineaţa aceleiaşi zile. În faţa acestei situaţii, forţele armate s-au retras în cazărmi. Înaintea autorităţilor au fost aduse cererile demonstranţilor, care cuprindeau, printre altele: demisia lui Ceauşescu, demisia guvernului, alegeri libere.
20 decembrie
În 20 decembrie, Timişoara a fost declarată primul oraş liber al României de către reprezentanţii Frontului Democrat Român, prima formaţiune politică democratică. Majoritatea arestaţilor au fost eliberaţi.
În aceeaşi zi, oraşul Lugoj, din apropierea Timişoarei, s-a ridicat împotriva regimului comunist, căzând şi aici eroi ai Revoluţiei.
CRONOLOGIA REVOLUȚIEI DIN 1989 DE LA TIMIȘOARA, DIN 15 DECEMBRIE PÂNĂ ÎN 25 DECEMBRIE POATE FI CONSULTATĂ AICI.
Iată și un sondaj ad-hoc realizat de Opinia Timișoarei. Nu are nevoie de comentarii.