Angela Merkel, la capăt de drum. Anunţul de ultimă oră al Doamnei de Fier a Germaniei

29 Oct 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Angela Merkel, la capăt de drum. Anunţul de ultimă oră al Doamnei de Fier a Germaniei

Partidul naționalist de dreapta AfD a reușit să intre și în ultimul parlament regional în care nu era încă prezent, tocmai în weekendul în care lumea îi plângea pe cei 11 evrei uciși la Pittsburgh.

Peste 12 la sută dintre alegătorii din Hessa au votat cu partidul AfD - în landul capitalei financiare Frankfurt pe Main, unde salariile sunt cele mai ridicate din Germania, iar șomajul s-a diminuat de ani de zile.

Angela Merkel se află la conducerea Germaniei de 13 ani, iar rezultatele ei din sondajele de opinie nu au fost niciodată mai slabe decât în prezent.

Acest lucru ține de o anumită oboseală, de controversata politică privind migrația a cancelarei, dar mai ales de certurile permanente din guvern.

Coaliția formată din conservatori (CDU/CSU) și social-democrați (SPD) a fost de la bun început un fel de alianță forțată, lipsită de o viziune cu care ar fi putut să-i convingă pe cetățeni. Luptele deschise pentru putere îi enervează cel mai mult pe alegători - o arată toate sondajele recente.   

Aceste rânduri aparţin redacţiei Deutsche Welle, deci sunt scrise de jurnalişti germani care reflectă realitatea din Germania mai bine decât orice analist din străinătate. 

Îngrijorarea cu care jurnaliştii de la Deutsche Welle privesc ceea ce se petrece pe scena politică germană este legitimă. Tocmai ei o explică: "Aceste paralele sunt cu atât mai înspăimântătoare în contextul în care unul dintre liderii partidului AfD a declarat de curând că Holocaustul n-ar fi fost decât "un găinaț al istoriei". Iar acest partid e prezent atât în Bundestag, cât și în toate cele 16 parlamente regionale. Acest fapt ar trebui să cutremure Germania și să domine titlurile ziarelor - dar nu o face, din motive care sunt legate și de ceea ce a determinat ascensiunea partidului AfD".

Urmarea votului din weekend este una tristă pentru Merkel. Doamna de Fier a Germaniei a anunţat, potrivit Focus, că renunţă la şefia partidului său, CDU (Uniunea Creştin Democrată). Şi asta în contextul în care ea a afirmat întotdeauna că şefia partidului şi cea a cancelariei federale sunt strâns legate.

Anunţul l-a făcut luni, la o reuniune a partidului. Şi poate fi considerat o decizie istorică, tocmai pentru că ea vedea lucrurile cum tocmai am subliniat anterior.

Merkel face acum o paralelă între situaţia ei actuală şi cea a predecesorului ei Gerhard Schroeder (SPD), la care a putut observa cum i s-a erodat puterea, după ce nu a mai fost lider al partidului, comentează cei de la Focus.

UPDATE

Cancelarul german Angela Merkel va renunţa în luna decembrie la preşedinţia partidului său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), relatează AFP şi dpa, citând surse din CDU.

''Ea nu va mai reprezenta preşedinţia partidului'', a indicat un responsabil al CDU, sub acoperirea anonimatului, confirmând astfel o informaţie apărută în ediţiile online ale publicaţiilor Der Spiegel şi Handelsblatt.

Context

Angela Merkel conduce CDU începând din anul 2000, iar renunţarea sa la acest rol ar urma să declanşeze o cursă internă în partid pentru desemnarea persoanei care îi va succeda în funcţia de cancelar al Germaniei. Favorită pentru preşedinţia CDU pare a fi Annegret Kramp-Karrenbauer, care în prezent deţine funcţia de secretar general al partidului.

Totuşi, surse din CDU au informat că Angela Merkel doreşte să rămână cancelar chiar dacă nu va mai fi lidera CDU.

Dificil de realizat în luna martie, coaliţia guvernamentală condusă de Angela Merkel a traversat mai multe crize în ultimele luni, în principal din cauza unei rebeliuni a componentei sale aflate mai la dreapta, partidul bavarez CSU al ministrului de interne german, Horst Seehofer.

Acesta a încercat să-i impună cancelarului o înăsprire a politicii în materie de migraţie după venirea a peste un milion de solicitanţi de azil în 2015 şi 2016 în Germania şi în contextul ascensiunii extremei drepte germane.

Unul dintre liderii naţionali ai formaţiunii de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a declarat că partidul "şi-a îndeplinit toate obiectivele electorale" după ce proiecţiile au indicat că a obţinut reprezentare în parlamentul regional din landul Hessa, ultimul for de acest gen în care nu era reprezentat.

Joerg Meuthen a exclus, în acelaşi timp, o coaliţie cu Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a Angelei Merkel.

"Pentru moment nu vedem nicio bază pentru o astfel de cooperare. Vom face ceea ce facem deja în alte parlamente regionale şi în Bundestag; o muncă de opoziţie bună şi constructivă", a afirmat el.

Partidul social-democrat german (SPD) a ameninţat duminică seară că va părăsi fragilul guvern de coaliţie al Angelei Merkel dacă nu va obţine garanţii rapide din partea cancelarului, după greaua înfrângere în alegerile regionale din landul Hessa.

"Starea în care se află guvernul este inacceptabilă", a declarat preşedinta SPD, Andrea Nahles, referindu-se la disputele continue care minează coaliţia, în principal între dreapta dură şi social-democraţi, în special privind chestiunile de politică a migraţiei.

În opinia ei, această situaţie de conflict permanent de la Berlin "a contribuit foarte mult" la pierderile suferite duminică de SPD în alegerile regionale din Hessa, care a obţinut un scor mai mic de 20% şi a avut un regres mai mare de zece punte procentuale în raport cu precedentul scrutin.

UPDATE

Cancelarul german Angela Merkel a confirmat luni că în decembrie nu va mai candida la conducerea Uniunii Creştin-Democrate (CDU) şi că actualul mandat al ei la şefia guvernului de la Berlin este ultimul, transmite agenţia Reuters.

"În primul rând, la următorul congres al partidului, în decembrie, la Hamburg, nu voi mai candida pentru conducerea CDU", a spus Merkel în faţa reporterilor, după rezultatul sub aşteptări al formaţiunii sale la alegerile regionale desfăşurate duminică în landul Hessa, scrutin la care CDU s-a clasat pe primul loc, obţinând conform sondajelor între 27% şi 29% din voturi, dar mai puţin cu peste 10% faţă de scrutinul precedent din 2013.

"În al doilea rând, acest al patrulea mandat de cancelar este ultimul pentru mine. La alegerile federale din 2021, nu voi mai candida din noul pentru postul de cancelar, nici pentru Budestag şi (...) nici nu voi căuta vreo altă funcţie politică", a clarificat şefa Executivului german.

 

CREDIT FOTO: Captură foto FOCUS

Alte stiri din Externe

Ultima oră