Bărbatul suspectat de uciderea jurnalistei bulgare Victoria Marinova va fi trimis în curând din Germania în Bulgaria, a anunţat vineri justiţia germană.
Parchetul din oraşul Celle (landul Saxonia Inferioară) a indicat că suspectul nu s-a opus extrădării, care va avea loc 'în 10 zile'.
Bărbatul în vârstă de 21 de ani - identificat drept Severin Krasimov şi arestat marţi în Germania - a recunoscut că, sub influenţa alcoolului şi a drogurilor, a lovit victima şi a aruncat-o într-un tufiş, dar a dat asigurări că nu a vrut să ucidă victima şi a negat că a violat-o.
Victoria Marinova (30 de ani), care era reprezentant administrativ şi prezentatoare la postul local TVN Ruse, a murit după ce a fost lovită, strangulată şi violată. Corpul său lipsit de viaţă a fost descoperit pe 6 octombrie într-un parc din oraşul Ruse, aproape de malul Dunării.
Sute de persoane s-au reunit vineri la Ruse pentru funeraliile jurnalistei.
Purtând flori şi coroane, oficiali şi simpli localnici şi-au prezentat condoleanţele părinţilor victimei într-o biserică din centrul oraşului Ruse.
La ultima ediţie a emisiunii sale din 30 septembrie, Marinova a difuzat o convorbire cu doi reputaţi jurnalişti de investigaţii: Dimitar Stoianov din Bulgaria şi Attila Biro din România, care întreprind o anchetă în legătură cu bănuielile de fraudă în cazuri de gestionare a fondurilor europene, în care ar fi implicaţi oameni de afaceri şi aleşi.
Dimitar Stoianov şi Attila Biro au fost reţinuţi pentru scurt timp de către poliţie în cursul acestei anchete, cazul lor provocând o reacţie de condamnare din partea organizaţiei neguvernamentale Reporteri fără Frontiere (RSF).
Această crimă - a treia căreia îi cade victimă un jurnalist în Europa în ultimele 12 luni, după asasinarea jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia în octombrie 2017 şi a ziaristului slovac Jan Kuciak în februarie acest an - a declanşat un val de revoltă în Europa, provocând temeri privind o reglare de conturi legată de activitatea sa profesională.
Această ipoteză a devenit improbabilă marţi, odată cu arestarea cetăţeanului bulgar Severin Krasimirov, în Germania.
Premierul bulgar Boiko Borisov a asigurat vineri că poliţia a luat toate măsurile necesare pentru a împiedica orice confruntare la Ruse şi că forţele de ordine au o prezenţă solidă în două cartiere ale oraşului locuite preponderent de romi, după asasinarea ziaristei Viktoria Marinova.
Severin Krasimirov locuia la o mătuşă într-unul dintre aceste cartiere unde mulţi localnici se prezintă drept musulmani de origine turcă.
Într-o întâlnire vineri cu presa, premierul Borisov (GERB, conservator) a făcut apel la evitarea oricăror acţiuni susceptibile să ducă la escaladarea tensiunilor etnice, adăugând că nu se teme de astfel de tensiuni şi că atât romii, cât şi bulgarii comit infracţiuni.
La rândul ei, lidera Partidului Socialist Bulgar (de opoziţie), Kornelia Ninova, i-a îndemnat pe politicieni şi media să facă tot posibilul pentru a împiedica creşterea tensiunilor etnice la Ruse.
Întrebată dacă Bulgaria ar trebui să primească scuze de la politicienii europeni pentru reacţia lor iniţială la crimă, Ninova a subliniat că trebuie să se analizeze de ce s-a produs această reacţie. "Răspunsul este - neîncredere. Bulgarii nu au încredere în instituţii, iar politicienii străini nu au probabil încredere în capacitatea instituţiilor de a face faţă problemelor", a spus ea, menţionând că reacţiile străinilor au arătat cum este percepută Bulgaria peste hotare şi că trebuie făcute eforturi pentru a schimba această atitudine.