După debutul cu invitați precum Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihailescu, Oana Pelea și Marius Manole, Clubul de lectură Fanbook reuneşte copiii în jurul cărţilor de istorie sub tema „Izvoarele istoriei”
„Fanbook, club de lectură cu întâlniri lunare, s-a format nu doar pentru că ne place să citim - fiecare ar fi putut citi foarte bine și singur- ci și pentru că am simțit nevoia să discutăm ce citim cu alții de vârsta noastră și cu oameni de cultură.
Sfârșitul toamnei vine la Fanbook cu tema Izvoare Istoriei. Vrem să dezbatem istoria pentru că avem nevoie să o înțelegem înainte de a o învăţa foarte bine și pentru a crede în viitorul României.
În București ne vedem sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00 la frumoasa Librărie Humanitas de la Cișmigiu, cu invitatul special Alexandru Vulpe, istoric și arheolog, directorul Institutului de arheologie "Vasile Pârvan” (și coordonatorul manualului nostru de-a opta), pentru a vorbi despre “O scurtă istorie ilustrată a românilor” de Neagu Djuvara.
Îmi doresc foarte mult să spun lumii cât de super va fi (iar) la Fanbook. Promitem o plonjare cu capul înainte direct în izvoarele istoriei cum nu s-a mai văzut. Împreună cu oameni care sunt mai mult personaje decât oameni”, spune Daria Anghel, 14 ani, Şcoala I.G. Duca, București:
Fanboook funcționează ca un club de lectură care propune o formă alternativă de învățare și dezvoltare pentru copii, exprimarea liberă, spiritul critic și schimbul de idei. Copiii cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani sunt încurajați să citească o carte pe lună și apoi să o discute între ei și alături de personalități culturale. Fondurile obținute în cadrul Clubului vor fi donate pentru achiziția de cărți ce vor fi oferite gratuit copiilor aflați în forme de spitalizare prelungită în diverse instituții medicale din țară.
Fanbook “Izvoarele istoriei” este un modul iniţiat și susținut de către La Fântâna în cadrul Fanbook, proiect construit și dezvoltat de către CSR Mindset şi Editura Humanitas. Noul modul le dezvăluie copiilor istoria, prin cărţi ale cunoscuților autori precum Neagu Djuvara și Lucian Boia, prin întâlniri cu autorii, istorici și arheologi. Odată cu debutul seriei de cinci evenimente lunare sub tema “Izvoarele istoriei”, Fanbook marchează şi extinderea programului în ţară, Braşov, Cluj şi Sibiu alăturându-se capitalei în suita de întâlniri ale clubului.
Următoarele întâlniri
24 Octombrie "O scurta istorie ilustrata a romanilor”, Neagu Djuvara
14 Noiembrie "Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, Constantin Gane
12 Decembrie "Din viaţa familiei Ion C. Bratianu”, Sabina Cantacuzino
16 Ianuarie 2016 Parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului
13 Februarie 2016 "De ce e România altfel”, Lucian Boia