Fostul administrator al drepturilor comerciale ale Formulei 1 Bernie Ecclestone, care va împlini în octombrie 90 de ani, şi soţia lui, Fabiana Flosi, vor avea, în vară, primul lor copil, un băiat, informează Daily Miror, care citează cotidianul elvețian Blick.
Acesta va fi primul băiat al lui Ecclestone, care mai are trei fete, din căsătorii anterioare. Cea mai în vârstă, Deborah, din prima căsătorie, cu Ivy Bamford, are 65 de ani.
Cu a doua soţie, Slavica Radici, el are două fete, Tamara şi Petra, de 35, respectiv 31 de ani. Ecclestone are totodată cinci nepoţi.
"Ca toţi părinţii, avem o singură dorinţă: copilul să fie sănătos. Sper că niciodată nu-şi va exprima interesul cu privire la ceea ce se întâmplă în Formula 1", a afirmat viitoarea mamă, în vârstă de 43 de ani, fost director de marketing al Marelui Premiu al Braziliei.