Unul dintre cei mai aprigi susţinători ai drepturilor familiei monoparentale a fost reţinut noaptea trecută pentru că şi-ar fi violat fiica de 10 de ani, relatează antena3.ro.
Bogdan Drăghici, cunoscut drept promotor al drepturilor taţilor şi al unor proiecte antidiscriminare nu a rescunoscut faptele, dar anchetatorii spun că au dovezi ale violurilor comisie de acesta.
Avocata mamei fetei a depus mai multe plângeri la poliție, iar anchetatorii au deschis dosar penal.
Potrivit surselor din anchetă, Bogdan Drăghici este acuzat că în perioada 2013-2016 și-a violat fata vitregă. La vremea aceea, copila avea vârsta de 10 ani. Acesta ar fi atins-o în zona intimă și o obliga să întrețină relații intime cu el.
De asemenea, avocata susține că fiica sa vitregă nu ar fi singura victimă.
T.A.T.A. este o entitate care, de-a lungul timpului, a militat pentru drepturi egale între mămici și tătici în familie, inițiind mai multe acțiuni în acest sens. Câteva dintre aceste acțiuni sunt militarea pentru instituirea Zilei Tatălui sau sesizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în privința unor declarații sau intenții ale autorităților care ar fi fost defavorabile tăticilor, aminteşte hotnews.ro.