O instanţă din Spania a hotărât că Julio Iglesias este tatăl biologic al unui bărbat în vârstă de 43 de ani, a cărui mamă a avut o aventură cu starul, relatează BBC.
Iglesias este cel mai bine vândut artist latin al tuturor timpurilor şi a câştigat Premiul Grammy pentru întreaga carieră.
O fostă dansatoate portugheză, Maria Edite, pretinde că a avut o scurtă aventură cu Julio Iglesias în 1974.
Ea spune că fiul său este rezultatul acestei relaţii. Iglesias, care mai are opt copii, neagă acest lucru, iar cazul a fost abandonat de Curtea Supremă acum 20 de ani.
Ulterior, a fost redeschis şi, deşi cântăreţul refuză să facă testul ADN, instanţa a decretat că este tatăl biologic. Iglesias are dreptul să facă recurs.