Marcel Vela a anunțat un nou acord cu Biserica Ortodoxă

15 Apr 2020 | scris de A.V.
Marcel Vela a anunțat un nou acord cu Biserica Ortodoxă

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a transmis miercuri seara că s-a modificat complet acordul cu Biserica Ortodoxă, după ce în spațiul public au apprut critici dure cu privire la decizia inițială, de realxare a restricțiilor de distanțare pentru credincioșii care vor să meargă la Biserică, de Paște.

Președintele României, Klaus Iohannis a ieșit  miercuri să critice decizia Ministrului de Interne, îndemânându-i pe români să stea acasă, să nu asculte sfaturile „unora sau altora”.

Vechiul acord nu mai este însă valabil, iar românii nu mai au voie să meargă la biserică, a anunțat ministrul Marcel Vela. „Paștile” și Lumina Sfântă vor fi împărțite de personal clerical și de voluntari.

Mai jos, declarațiile complete, precum și textul noului Acord, prezentate de g4media.ro.

„În această seară am aut o noua discuție cu patriarhul BOR și am ajuns la un nou acord.

Având în vedere estimările recente ale specialiștilor despre extinderea pandemiei în următoarele 2 săptămâni, acordul din 14 aprilie se modifică:

1. Slujbele din noaptea de înviere se vor oficia cu respectarea ordonanțelor militare, fără participarea credincioșilor în incinta, curtea bisericilor

2. Pâinea sfințită numită „Paști” va fi distribuită la domiciliul credincioșilor de către personalul clerical și volunrtari, vineri și sâmbătă, între orele 8-17, și duminică între orele 6-12, la solicitarea credincioșilor

3. Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de personalul clerical și maximum 5 voluntari, sâmbătă. Personalul clerical și maxim cinci voluntari echipați vor distribui lumina și paștile respectând Ordonanțele Militare, având asupra lor actele și un ecuson

4. Credincioșii vor primi „Paștile” sau Sfânta Lumină fără a ieși în stradă. În cazul blocurilor, va exista un reprezentant desemnat

5. În spitale fără preot, cadrele MAI vor distribui Sfânta Lumină

Structurile coordonate de MAI vor asigura ordinea publică pe toată durata activității”

ACORD

Având în vedere estimările recente ale specialiştilor referitoare la extinderea pandemiei în următoarele două săptămâni, pentru a spori măsurile de prevenire a infecţiei cu noul coronavirus, Acordul Patriarhiei Române şi Ministerului Afacerilor Interne, din data de 14 aprilie 2020, se modifică după cum urmează:

  1. Slujbele religioase din noaptea de Înviere se vor oficia cu respectarea îndrumărilor Bisericii Ortodoxe Române şi prevederilor din ordonanţele militare privind reuniunile publice şi distanțarea fizică, fără participarea credincioşilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcaşurilor de cult.
  2. Pâinea binecuvântată, în formă de prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită Paști (sfinţită joi, 16 aprilie 2020), va fi distribuită la domiciliul credincioşilor din toate parohiile de către personalul clerical şi voluntarii din parohie, vineri, 17 aprilie 2020 și sâmbătă, 18 aprilie 2020, în intervalul orar 08.00 – 17.00, şi în prima zi de Paşti, între orele 06.00 –12.00, la solicitarea credincioşilor.
  3. Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de către personalul clerical şi maximum 5 voluntari, sâmbătă, 18 aprilie 2020, începând cu ora 20.00.
  4. Clericii din fiecare parohie, ajutaţi de un număr de maximum 5 voluntari cu echipament de protecţie (mască şi mănuşi), în calitate de organizatori, vor asigura distribuirea Paştilor sau a Sfintei Lumini, respectând reglementările prevăzute în ordonanţele militare, având asupra lor cartea de identitate şi, ca semn distinctiv, banderolă albă pe braţ, precum şi un ecuson cu date de identificare, ștampilat de parohie.
  5. Credincioşii vor primi Paştile sau Sfânta Lumină din pragul casei ori de la fereastră, fără a ieşi în stradă, iar în zona locuințelor multifamiliale acestea vor fi înmânate unui reprezentant desemnat de Asociaţia de proprietari sau de chiriaşi, care va purta echipament de protecţie (mască şi mănuşi).
  6. În spitalele unde nu există preot de caritate, cadrele Ministerului Afacerilor Interne aflate în misiune în noaptea de Înviere vor distribui Sfânta Lumină acestor unităţi, precum şi centrelor sociale şi centrelor de carantină.
  7. Structurile coordonate de către Ministerul Afacerilor Interne (Poliţie, Poliţie de frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliţie locală şi cadrele Ministerului Apărării Naţionale) vor asigura ordinea publică pe toată durata distribuirii Paştilor şi a Sfintei Lumini, precum şi respectarea reglementărilor prevăzute în ordonanţele militare privind eliminarea riscului de răspândire a noului coronavirus.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră