Credincioșii ortodocși vor sărbători Paștele în condiții de distanțare socială, din cazua pandemiei de COVID-19. Slujba de Paște se va desășura fără enoriași în biserici, iar Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim în condiții speciale și va fi distribuită oamenilor acasă, de către voluntari.
“Părintele Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului va sluji în Sfântul Mormânt, ca de obicei, la Slujba cea Mare, care are loc la miezul zilei de sâmbătă, va primi Lumina Sfântă și apoi, această Lumină Sfântă de la Ierusalim va pleca prin reprezentantul nostru, părintele Teofil Anăstăsoaie, superiorul Așezămintelor Românești de la Ierusalim. Acesta va lua Lumina Sfântă de la ușa Sfântului Mormânt al Domnului, apoi va merge spre aeroport. În aeroportul Ben Gurion s-au făcut deja niște protocoale, potrivit cărora avioanele din țările ortodoxe așteaptă, slujitorii ortodocși români nu au voie să iasă din avion pe aeroportul Ben Gurion. Rămân în aeronavă și așteaptă Sfânta Lumină. Părintele Teofil vine și aduce lumina delegației române, după care delegația zboară cu avionul spre București”, a explicat, în exclusivitate, părintele Vasile Ioana, parohul Bisericii “Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”, la emisiunea”Serviciul de noapte” cu Maria Țoghină, de la Radio România Actualităţi.
În cursul serii de sâmbătă, între orele 17.00 – 19.00, delegația va ajunge la București, apoi va distribui Lumina Sfântă către protoierei și, mai apoi, către preoți.
În acest fel, Lumina Sfântă va ajunge până la 12.00 noaptea la fiecare parohie.
În noaptea de Înviere, slujba se va oficia în aer liber, în fața bisericilor, și va fi una mai scurtă, adaptată situației.
Lumina Sfântă se va împărți voluntarilor, iar aceștia vor merge la scările de bloc sau la casele oamenilor, pentru a o împărți credincioșilor.
Cum se procură “Paștile“, pâinea binecuvântată?
Dacă până acum pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită „Paşti”, se distribuia după slujba de Înviere, anul acesta va fi sfințită în Joia Mare, pe 16 aprilie, și va fi distribuită credincioșilor mai devreme, în zilele de vineri și sâmbătă, din locuri special amenajate în afara bisericilor.
“În Joia Mare se sfințesc Paștile – pâinea uscată, anafură, tăiată și stropită cu vin și se face o rugăciune specială. Noi făceam această procedură sâmbătă dimineață, acum se va face într-o brutărie, în condiții totale de igienă. Ni se va aduce gata făcută, noi săvârșim rugăciunea în Joia Mare, astfel încât vineri și sâmbătă va fi distribuit Paștile credincioșilor în fața bisericilor. Deci, fiecare om poate merge vineri sau sâmbăta, de dimineața până seara, să-și ridice Paștile din fața parohiei sau a bisericii de care aparține. Îl vom consuma duminică de dimineață”, a explicat părintele Vasile Ioana.
Ministerul Afacerilor Interne vine în sprijinul Bisericii Ortodoxe şi va ajuta Patriarhia pentru ca Lumina să ajungă la credincioşi în noaptea de Paşte.
„Astăzi am semnat alături de Preafericitul patriarh Daniel un acord de sprijin (…) pentru distribuirea Sfintei Lumini”, a spus marţi ministrul Marcel Vela, într-o declaraţie la sediul MAI.
Astfel, distribuirea Sfintei Lumini aduse de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă, 18 aprilie, se va face de către voluntarii parohiilor şi de către echipajele de ordine publică şi patrulele existente în misiune, începând cu ora 20,00.
„Credincioşii vor putea ieşi în proximitatea casei, în afara curţii sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanţare socială, astfel încât să fie evitată aglomeraţia şi formarea grupurilor mai mari de trei persoane. În acest sens, doi sau trei locatari dintr-o scară de bloc pot oferi Sfânta Lumină primită de la voluntari tuturor vecinilor”, a precizat Marcel Vela.
El a arătat că, în zonele carantinate, Lumina va fi dusă cu ajutorul personalului MAI, de la centrele episcopale la parohiile din împrejurimi.
„În noaptea de Înviere este permisă circulaţia tuturor preoţilor care distribuie Sfânta Lumină în casele credincioşilor, cât şi a voluntarilor care vor avea asupra lor cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască şi mănuşi de protecţie”, a afirmat ministrul.
Marcel Vela a adăugat că echipajele de poliţie aflate în puncte fixe, precum cele de pe drumurile publice sau la punctele de graniţă, vor oferi Lumina persoanelor aflate în trafic sau celor care tranzitează frontiera.
„Cadrele existente sub coordonarea MAI aflate în misiune în noaptea de Înviere vor oferi Sfânta Lumină inclusiv spitalelor, centrelor sociale şi centrelor de carantină”, a mai precizat Vela.