Un caz petrecut în România, care este imposibil să nu ne ducă cu gândul la tragedia petrecută acum nouă ani la Veszprem, în Ungaria, când hanbalistul român Marian Cozma a fost ucis, înjunghiat fiind, într-un bar din localitate, unde petrecea alături de colegi.
Baschebaliştii americani Darrel Bowie si Joseph McClain, de la ACS Cuza Sport Brăila, au fost înjunghiaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o terasă din Brăila, fiind transportaţi la spital, unde medicii i-au operat de urgenţă, anunţă News.ro şi agerpres.ro.
Cei doi au fost operaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU), iar în prezent sunt cu stare generală echilibrată hemodinamic şi respirator, însă în cazul unuia dintre ei medicii iau în calcul să fie transferat la Bucureşti, dacă situaţia o va impune, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SJU Brăila, Alina Neacşu.
''Cei doi baschetbalişti înjunghiaţi sunt bine, sunt în terapie, cu stare generală echilibrată hemodinamic şi respirator, se refac dupa interventiile chirurgicale de astă noapte. Starea unuia este impredictibilă, este posibil să luăm în calcul transferul către Bucureşti. S-a discutat deja la Bucureşti şi a rămas să fie urmărit câteva ore şi, în situaţia în care necesită transferul, va fi transferat", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.
Reprezentanţii Spitalului Judeţean Brăila au declarat, pentru News.ro, că sportivii care au ajuns la spital aveau multiple plăgi.
”Este vorba despre doi pacienţi, unul de 24 de ani, altul de 26 de ani, victimele unor agresiuni. Cel de 26 de ani are plăgi toracice penetrante, cel de 24 de ani multiple plăgi penetrante abdominale şi toracice. S-a intervenit chirurgical, acum se află la Terapie Intensivă, echilibraţi”, a declarat dr. Alina Neacşu, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Brăila.
Potrivit acesteia, starea celui de 24 de ani (n.r. - Darrel Bowie) este mai gravă, scrie News.ro.
Cei doi baschetbalişti, care au ajuns la Cuza Sport luna trecută, se aflau la terasă împreună cu mai mulţi colegi de echipă, în momentul în care au fost loviţi cu pumnii şi atacaţi cu sticle şi cuţite, scrie agerpres.ro.
IPJ a ridicat filmările existente pe terasa restaurantului aflat în Grădina Mare şi a declanşat o anchetă în acest caz.
UPDATE
”În jurul orei 2.00, doi cetăţeni americani au intrat într-un conflict spontan cu alte persoane aflate pe terasa unui bar din Brăila. În timpul conflictului, cei implicaţi şi-au aplicat lovituri, în final cei doi cetăţeni americani fiind înjunghiaţi. Se pare că este vorba despre un cuţit”, a declarat Geanina Niculae, din partea IPJ Brăila.
Potrivit acesteia, victimele au fost transportate la spital, iar poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
”De asemenea, se fac cercetări specifice de identificare a celor implicaţi în conflict. La această oră se vizionează imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale localului. Nu se ştie câte persoane au fost implicate în conflict, se fac căutări. Nu e nimeni la audieri în acest moment”, a mai spus Niculae.
UPDATE
Cei doi baschebalişti americani înjunghiaţi pe o terasă din Brăila sunt stabili, echilibraţi, fiind internaţi la Terapie Intensivă. Cel care se află în stare gravă, ar putea fi transferat la Bucureşti.
UPDATE
Ambasada SUA a transmis, duminică, agenţiei News.ro că „a luat cunoştinţă de acest caz şi urmareste îndeaproape incidentul”.
UPDATE
Edilul şef al Brăilei a catalogat incidentul în urma căruia doi sportivi au fost răniţi pe o terasă din oraş ca fiind ”foarte grav, care nu caracterizează municipiul Brăila”, scrie News.ro.
”Astfel de incidente nu caracterizează municipiul Brăila, dar, din când în când, anumite persoane strică renumele oraşului cu astfel de fapte. Astfel de acţiuni trebuie să înceteze, iar aceste persoane trebuie eliminate din oraş, locul lor nu e într o societate civilizată, ci în puşcărie. Atacul respectiv s-a produs în cel mai mişelesc mod posibil de către o persoană care a fost certată cu legea foarte mult timp şi care s-a intors recent din străinătate”, a declarat primarul Brăilei, Marian Dragomir.
El a adăugat că o să poarte o discuţie cu conducerea clubului de baschet al Brăilei şi cu jucătorii care sunt speriaţi după cele întâmplate.
”O să avem o discuţie, nu s-a mai întâmplat aşa ceva până acum, o să avem o discuţie pentru a le da încredere să rămână la Brăila”, a spus Dragomir.
Între timp, reprezentanţii IPJ Brăila au anunţat că cercetările în acest caz au fost preluate şi vor fi continuate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
UPDATE
Unul dintre principalii suspecţi ai atacului asupra celor doi baschetbalişti americani de la ACS Cuza Sport Brăila, înjunghiaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică pe o terasă din centrul Brăilei, este interlopul brăilean Daniel Gabriel Husein, cunoscut sub porecla de ''Dasaev'', potrivit unor surse apropiate anchetei.
Anchetatorii au stabilit deja, pe baza imaginilor video din clubul unde s-a petrecut atacul, identitatea tuturor celor implicaţi în caz, iar poliţiştii au pornit pe urmele acestora.
Cunoscutul interlop Dasaev a fost condamnat în trecut, în Spania, pentru proxenetism şi viol şi este recunoscut pentru fapte extrem de violente.
''Cercetările se efectuează sub conducerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila'', a declarat pentru AGERPRES de purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan.
UPDATE
Unul dintre cei doi baschetbalişti americani de la ACS Cuza Sport Brăila înjunghiaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică pe o terasă din centrul Brăilei, care se află în stare gravă, cu un plămân perforat, este transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Floreasca din Bucureşti.
''Pacientul de 24 de ani, care are plămânul perforat, se află în elicopter în drum spre Bucureşti. Cel de-al doilea pacient, în vârstă de 25 de ani, se află în terapie, cu stare generală echilibrată hemodinamic şi respirator, se reface după intervenţia chirurgicală de astă noapte'', a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, Alina Neacşu.
Cei doi sportivi le-au declarat cadrelor medicale din Brăila că doresc să fie transferaţi la un spital din America.