Da, poate fi banc, dar este o știre. Și nici măcar inventată. Cele ce urmează s-au întâmplat zilele acestea, în Brăila, informează presa locală.
Strada Alecu Ruso din Brăila a fost săpată din greu. Au adus utilaje, au dat cu sapa. În fine, au început ceea ce părea o foarte pozitivă operațiune de renovare. Oamenii din jur s-au bucurat. În sfârșit se întâmplă ceva pe strada lor.
Apoi au realizat că nu era strada bună. Și, ce naiba era să facă, au încercat să îndrepte lucrul strâmb. Adică au pus la loc pământul, au încercat să niveleze, pentru că ei, de fapt, aveau treabă în altă parte.
Au procedat precum pisica. Știți voi, când îngroapă câte ceva.
Culmea este că strada respectivă, laolaltă cu multe altele, fac parte dintr-un amplu proiect de reabilitare care se derulează de aproximativ doi ani şi care a costat 16,5 milioane de lei.
Acele străzi nu au fost niciodată asfaltate, doar pietruite, aşa că riveranii s-au bucurat, sâmbătă, atunci când au văzut sosind buldozerele şi, mai ales, când au văzut că acestea încep să sape strada.
E de înţeles, aşadar, şocul lor când s-au trezit din nou cu utilajele pe stradă, însă nu pentru a continua lucrările, ci pentru a pune la loc pământul şi piatra scoase în weekend.
Acum lumea este nervoasă. Și are și de ce.
(sursa reperul.ro)