A fost o colegă apreciată și iubită la locul de muncă. Tocmai din acest motiv, șeful ei a început să își facă griji că nu a apărut două zile la rând la serviciu. Nu era stilul ei. Ea obișnuia să fie punctuală și un model pentru ceilalți angajați din firma de logistică.
A sunat la poliție, a divulgat adresa și a cerut polițiștilor să verifice locuința ei, dacă este totul în regulă.
Vestea că pe Mittelstrasse din Augustdorf (în apropriere de Bielefeld, landul Nord-Rhein Westfalia) a avut loc o crimă a zguduit comunitatea locală.
Victima este chiar românca Maria-Mirela A. Polițiștii au gasit-o pe femeia de 37 de ani, mamă a doi copii, într-o baltă de sânge in locuinta ei.
“Nu putem să spunem încă nimic despre modul în care a murit, însă este clar că a fost ucisă”, a declarat procurorul de caz Christopher Imig, citat de Bild.
Principalul suspect a fost declarat vecinul ei român Florin E.
Inițial s-a crezut că cei doi au avut o relație, însă ancheta a arătat că, deși soțul Mirelei rămăsese în România, ea nu a avut o relație cu altcineva, însă îl cunoștea pe Florin de cel puțin trei ani, timp în care au avut mai multe divergențe.
După ce a fost dat în urmărire generală, Florin E. s-a predat.
“Pe mine mă căutați. Am ucis pe cineva”, a declarat el la intrarea în secția de poliție din Soest.
Plin de sânge, bărbatul de 39 de ani a fost transportat la spitalul din Frondenburg, unde a fost supus unor intervenții chirurgicale.
Era neclar la acel moment dacă el s-a rănit în timpul altercației cu românca sau a încercat să se sinucidă ulterior.
Bărbatul se află în acest moment în afara oricărui pericol și a fost deja transferat în arest preventiv, fiind acuzat de lovituri cauzatoare de moarte.
Medicul legist a stabilit că românca a fost înjunghiată în mod repetat cu un obiect ascuțit, apoi a fost strangulată.
Bărbatul a încercat să se sinucidă după comiterea crimei.
“De la reținerea sa, nu mai vrea să vorbească deloc. Nu cunoaștem motivul crimei”, a comentat procurorul de caz.
Maria Mirela A. plecase în 2012 din România, unde au rămas soțul ei și cei doi copii de 13 și 17 ani.