Principalul suspect de la Caracal, Gheorghe Dincă, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori şi viol, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, transmite DIICOT, citată de Mediafax.
”Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi-a declinat competenţa în favoarea DIICOT Craiova”, a declarat prim-procurorul Anca Anuţa.
Suspectul a fost preluat în noaptea de vineri spre sâmbătă şi condus la Craiova, pentru continuarea cercetărilor.
Vineri, la audieri, Gheorghe Dincă nu şi-a recunoscut faptele, deşi în curtea imobilului în care locuia a fost găsit un butoi cu resturi umane, inclusiv cu bijterii pe care Alexandra, fata de 15 ani dispărută de miercuri, le-ar fi purtat.
Vineri seara, puţin după ora 23.00, o autospecială a Poliţiei a ieşit din curtea unde locuieşte Gheorghe Dincă, suspectul crimei din Caracal, maşina în care se afla acesta fiind încercuită de jandarmi.
Sute de protestatari au huiduit când a ieşit maşina Poliţiei, dar şi când au ieşit anchetatorii din curtea lui Dincă. Oamenii aveau coli albe pe care au scris „Nepăsarea voastră ucide vieţi” şi „Dreptate pentru Alexandra”.
UPDATE
DIICOT Craiova a preluat de la Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt ancheta în dosarul dispariţiei fetei de 15 ani din Dobrosloveni, judeţul Olt, pentru a-l reuni cu un dosar privind dispariţia unei alte adolescente de 18 ani, a declarat, pentru AGERPRES, prim-procurorul DIICOT Craiova, Ionuţ Ciprian Spiridon.
"S-a declinat competenţa către noi în vederea reunirii la o cauză care era înregistrată la DIICOT Craiova, iar în acest moment se fac audieri", a declarat, pentru AGERPRES, prim-procurorul DIICOT Craiova, Ionuţ Ciprian Spiridon.
Astfel, audierea suspectului, bărbatul în vârstă de 66 de ani din Caracal, a fost preluată de către procurorii DIICOT Craiova, după ce în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă acesta a fost audiat de către procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.
DIICOT Craiova a avut în lucru al doilea dosar, însă în acest caz nu l-a putut identificat pe autor.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, în data de 15 aprilie 2019, lucrătorii Postului de Poliţie Dioşti au fost sesizaţi de către o persoană de sex masculin din comuna Dioşti, satul Radomir, judeţul Dolj, cu privire la faptul că nepoata sa (Mihaela Luiza Melencu - n.r.), în vârstă de 18 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu către municipiul Caracal şi nu a mai revenit.
Pe 18 aprilie, Secţia 4 Poliţie Rurală Coşoveni a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, iar pe 30 mai, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a dispus declinarea dosarului către DIICOT - ST Craiova, în vederea efectuării de cercetări cu privire la infracţiunea de trafic de persoane, având în vedere că bunicul fetei a fost contactat telefonic, în datele de 15 aprilie şi 19 aprilie, de către persoane necunoscute, care i-au comunicat că fata nu mai doreşte să se întoarcă acasă, fiind pe teritoriul Elveţiei.
Ulterior, în data de 6 iunie, DIICOT Craiova a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunea de trafic de persoane, raportat la împrejurările cauzei, la modul şi mijloacele de săvârşire, la datele personale ale victimei, la locul de unde fuseseră iniţiate apeluri telefonice către familia victimei, considerându-se că sunt indicii temeinice de recrutare a victimei prin răpire/constrângere în scopul exploatării sexuale.
DIICOT solicită acum ca dosarele privind dispariţia celor două fete să fie reunite.
"La data de 26.07.2019, în baza art. 63 C.pr.pen. raportat la art. 43 - 45 C.pr.pen., cu aplicare art. 50 C.pr.pen. şi a art. 11 alin. 1 pct. 5 din OUG 78/2016, DIICOT - Craiova a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt declinarea competenţei de soluţionare a cauzei penale înregistrate la această unitate de parchet în vederea reunirii la cauza penală ce are ca obiect infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 210 C.p. alin.1 lit. a C.p., având în vedere faptul că, din datele obţinute de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal şi ulterior din surse publice, au rezultat indicii că între cauza penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi cauza penală a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova există cazul de reunire prevăzut de art. 43 alin. 2 litera a C.pr.pen", a precizat DIICOT.
Procurorii de la DIICOT spun că "s-a constatat acelaşi modus operandi (răpire a unei persoane de sex feminin tânără, pieton ce apela la serviciile automobiliştilor ocazionali, inclusiv apeluri telefonice adresate membrilor familiei victimei prin care s-a încercat liniştirea lor sau inducerea unei piste false), precum şi împrejurările de timp şi de loc".
DIICOT face precizarea că în dosarul dispariţiei fetei de 18 ani au fost efectuate cercetări cu privire la faptă, iar din datele existente până în prezent "nu a rezultat vreo bănuială rezonabilă cu privire la identitatea făptuitorilor".
Alexandra Măceşanu, o fata de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut miercuri, după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină "la ocazie".
Minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla. Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa bărbatului de 66 de ani vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei.
Modul în care au acţionat autorităţile în acest caz va fi analizat şi de procurori de la Serviciul de Îndrumare şi Control din cadrul Parchetului General, dar va fi şi în atenţia CSAT.