Percheziții la compania Tarom. Suspiciune de trafic de piese de avioane

02 Iul 2019 | scris de A.V.
Percheziții la compania Tarom. Suspiciune de trafic de piese de avioane

Procurorii DIICOT ridică documente, marţi dimineaţa, de la compania Tarom într-un dosar de delapidare, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, descinderile au loc la Direcţia tehnică, cea care asigură servicii de întreţinere pentru flota de avioane a companiei Tarom. 

La începutul acestui an, premierul Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control la TAROM. Au fost verificate, printre altele, și circumstanțele în care două aeronave Airbus A310 au fost înstrăinate anul trecut.

UPDATE

Activitatea companiei TAROM nu este periclitată din cauza descinderilor de marţi dimineaţa ale procurorilor DIICOT într-un dosar de delapidare, iar operarea curselor aeriene se desfăşoară în condiţii normale, precizează reprezentanţii operatorului aerian într-o informare remisă AGERPRES.

"Activitatea TAROM nu este periclitată sub niciun aspect, Direcţia Tehnică a Companiei TAROM îşi desfăşoară în continuare activitatea, iar operarea curselor aeriene se desfăşoară în condiţii normale. Compania TAROM acordă întreg sprijinul organelor de anchetă şi va răspunde cu celeritate tuturor solicitărilor venite din partea anchetatorilor. Fiind vorba despre o anchetă în curs, acestea sunt toate informaţiile pe care Compania TAROM le poate pune la dispoziţia opiniei publice în acest moment", menţionează TAROM.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră