Procurorul general Gabriela Scutea a declarat miercuri că sistemul judiciar se va confrunta, după încetarea stării de urgenţă, cu un val „enorm” de plângeri depuse în instanţe de oamenii care au fost amendaţi pentru încălcarea ordonanţelor militare, precizează Hotnews.ro
"Sancţiunile penale sunt separate de sancţiunile contravenţionale. Practic, din anul 2002, amenda contravenţională nu mai poate fi transformată în închisoare, nici măcar contravenţională. Sunt convinsă că primul aspect cu care sistemul judiciar se va confrunta, după încetarea stării de urgenţă şi reluarea activităţii de judecată, va fi acest val, pe care îl consider enorm în evaluarea mea, de plângeri contra proceselor verbale de sancţionare contravenţională", a declarat Gabriel Scutea pentru Europa FM, potrivit Agerpres.
Întrebată dacă se aşteaptă ca oamenii să conteste masiv aceste amenzi, Gabriela Scutea spus: „Probabil, cetăţenii vor contesta sancţiunile pentru că ele sunt într-un cuantum mai ridicat decât alte amenzi şi vă daţi seama că pentru fiecare om o sumă de 2.000 de lei înseamnă o lovitură destul de importantă”.
De la începutul stării de urgenţă, în România au fost aplicate peste 300.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 600 milioane lei (120 milioane euro) pentru nerespectarea restricţiilor instituite prin ordonanţele militare, în perioada stării de urgenţă.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, luni, că este „un lucru evident” că se fac abuzuri de către poliţişti în cazul verificărilor cetăţenilor cu privire la libera circulaţie şi i-a sfătuit pe cei care se simt nedreptăţiţi să se adreseze organelor de control sau să conteste în instanţă amenzile.
„Că ele se fac este un lucru evident, pentru că sunt foarte mulţi oameni, sunt foarte mulţi tineri care au făcut doar şase luni şcoala de poliţie şi acum sunt în teren, că am avut nevoie de cadre, să acoperim toate misiunile. Cei care au făcut abuzuri sau au greşit vor fi evaluaţi şi profesional şi disciplinar”, a arătat Vela.