Surse din cadrul Institutului Matei Balş din Capitală au confirmat pentru MEDIAFAX că medicii i-au administrat lui ÎPS Pimen trei doze de plasmă hiperimună prelevată de la donatori vindecaţi de Covid 19. Este cel mai nou tratament folosit de medicii de la Institut în paralel cu o schemă de medicamente diferite, în speranţa că starea sa de sănătate se va ameliora.
ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor este în stare gravă, pe secţia de ATI a Institutului. El a fost intubat în seara zilei de 1 mai, după ce a suferit complicaţii pulmonare.
În afară de tratamentul cu plasmă, ÎPS Pimen mai primeşte, alături de alte medicamente şi Remsedivir, un medicament care a dat rezultate foarte bune în urma unuor studii clinice făcute pe pacienţi din SUA.
ÎPS Pimen a fost adus de la Suceava la Bucureşti pe data de 20 aprilie cu un elicopter MI8, alături de un pacient de 47 de ani aflat la acea dată în stare gravă. Medicii SMURD Iaşi au spus la acea vreme că a fost o misiune de noapte deosebită, făcută în sprijinul pacienţilor aflaţi în stare gravă.
Astăzi unul dintre cei 3 pacienţi internaţi în secţia de ATI a unităţii sanitare, pacienţi care au primit zilele trecute plasmă hiperimună, a fost extubat. Starea celor 3 este stabilă, dar încă sunt foarte fragili pentru că au mai multe dezechilibre în organism puse pe seama bolii. Medicii vor putea spune cu exactitate care este efectul tratamentului cu plasmă în cazul lor după o perioadă de 2 sau 3 săptămâni.