Teatrul Elisabeta deschide noua stagiune marți 29 septembrie, de Ziua Internațională a Cafelei cu cea mai de succes comedie franțuzească a ultimilor ani: TOC TOC. Spectatorii vor primi cadou cafea Stretto și fotografii pentru sesiunea de autografe și socializare cu actorii care joacă în piesă: Anca Țurcașiu, Andrei Duban, Mihai Gruia Sandu, Monica Ciută, Andrei Mateiu, Doina Antohi și Daniel Burcea.
Marti 29 septembrie se sărbătorește peste tot în lume Ziua Internațională a Cafelei. Teatrul Elisabeta a ales această zi festivă pentru a inaugura noua stagiune 2015/2016 cu spectacolul TOC TOC, o comedie care în ultimii ani s-a jucat cu mare succes la public peste tot în lume fiind vizionată de peste 1 milion de spectatori în Argentina, peste 700.000 spectatori în Madrid și peste 200.000 de spectatori în Brazilia.
Descrisă de Elle, Paris drept "o comedie irezistibilă", TOC TOC îi antrenează pe spectatori într-o serie de întâmplări hazlii în care poantele de limbaj și gagurile vizuale se succed în ritm alert dezvăluind ce legătură poate să existe între o maniacă a curățeniei (Monica Ciută), un taximetrist obsedat de calcule (Andrei Duban), un tânăr care se deplasează sărind de pe o piesă de mobilier pe alta (Andrei Mateiu), o habotnică ce are și mania verificărilor (Anca Țurașiu), o tânără care repetă fiecare frază de două ori (Doina Antohi) și un individ care are ieșiri verbale și gesturi bruște (Mihai Gruia Sandu).
Regia este semnată de Ricard Reguant, regizorul spaniol care în urmă cu 10 ani a montat la Teatrul Național din București primul musical de tip Broadway din Romania, Muzicalul Chicago. Traducerea si adaptarea textului este realizată de Irina Margareta Nistor, iar scenografia este semnată de Ioana Pashca.