La ora 19, sala fremăta în surdină în aşteptarea gongului. Cum Caracalul este un oraş relativ mic, toţi cei prezenţi erau ca într-o mare familie reunită la sărbătoarea culturii, fiecare cunoscându-se cu fiecare, bucuroşi că se află împreună în vechea locaţie a teatrului care-şi păstrează şi azi farmecul nealterat de scurgerea implacabilă a timpului.
Se sting luminile şi se aşterne liniştea. Pe scenă, ca decor, o cameră cu mobilier de început de secol XX. Pe o ferestruică intră Pavlu deghizat în hoţ. Într-un pat larg, doarme iepureşte o bătrână (Mariana Mihuţ). Aşa începe povestea. Piesa, un spectacol tulburător, o comedie neagră plină de suspans, cu stări emoţionale extreme şi un final surprinzător, invită la o incursiune fascinantă în universul interior al unor peersonaje ce trec cu dezinvoltură de la candoare la cruzime, de la tandreţe la crimă.
Totul se învârte în jurul unei comori ascunse lăsată moştenire, drumul spre descoperirea ei, cheia încifrată aflându-se pe două petice de hârtie, unul aflat la bătrână, altul la hoţ (în fapt, nepotul bătrânei). Tânjita comoară ba îi învrăjbeşte, împingându-i în pragul crimei, ba îi apropie în căutarea comună, cu atât mai mult cu cât locul unde este ascunsă nu poate fi găsit decât prin citirea simultană a celor două hârtii. Interpretarea textului cere fantezie şi intuiţie, căci „ghicitoarea” are inserată în ea nume de zei şi simboluri din vremea „olimpienilor” pomeniţi de Homer.
Speranţa, iluzia fericirii stârnită de misterioasa comoară este prezentă până la final, sugerând spectatorilor că beneficiarul ei nu poate fi decât unul, chiar dacă ar trebui să se ajungă la crimă. Spectacolul îi prilejuieşte Marianei Mihuţ un recital de excepţie, un consum de energie uriaş, o mobilitate fantastică pentru vârsta domniei sale, totul radiind din talentul de necontestat care a făcut-o dintotdeauna să fie una dintre marile noastre actriţe.
Surprinşi de sfârşitul imprevizibil al piesei, spectatorii aplaudă, ovaţionează, cheamă la bis, răsplătind în acest mod jocul fantastic al actorilor. Se risipesc apoi pe la casele lor, satisfăcuţi că au asistat la un spectacol de excepţie facilitat o dată pe an de Festivalul „Ştefan Iordache”. Noapte bună, Caracal!
