Se crede că mormântul din oraşul Luoyang, provincia Henan, este din timpul unui regat mai puţin cunoscut, Luhan, care a existat doar 113 ani, între 638 BC şi 525 BC.
De asemenea, se crede că mormântul aparţine unui nobil sau chiar unui membru al familiei regale datorită centurilor de cupru şi vaselor de ceremonie descoperite alături, într-o groapă funerară, împreună cu nişte care şi scheletele unor cai.
Excavaţiile au fost începute în 2009, după un val de jafuri în zonă care adăposteşte în jur de 200 morminte antice. Datorită dimensiunilor mormântului - 21 de picioare lungime, 17 lățime și 28 adâncime - experții cred că acesta este locul de odihnă al unei familii regale, dar fără prea multă putere politică.
Mormântul a fost afectat de apă şi prădat de hoţi. Interiorul sicriului a fost însă protejat cu ipsos şi o placă specială. În groapa funerară au fost găsite scheletele a 13 cai şi şase care. Caii au fost aranjaţi cu grijă pe o parte, fiind împodobiţi.
Se speră că mormântul îi va ajuta pe istorici să înţeleagă mai bine mişcările poporului migrator Rong, o minoritate etnică care a făcut parte din populaţia vremelnicului regat Luhan.