Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele turneului de la Wimbledon, după ce adversarul său din sferturi, Alex De Minaur s-a retras din competiție în urma unei accidentări pe care a suferit-o la ultimul punct al meciului cu Arthur Fils.
Partida dintre Nole și De Minaur ar fi trebuit să aibă loc astăzi, de la 17:00. Aflat pe locul 9 ATP, De Minaur se prezenta la meciul cu Djokovici în cel mai bun an al carierei sale.
La finalul partidei cu Fils, De Minaur a suferit o accidentare exact în momentul în care avea mingea de meci.
La conferința de presă, cel poreclit „Demonul” menționa faptul că nu este nimic grav și va putea evolua în continuare la Wimbledon.
„Sper să fie doar o sperietură şi să fiu bine. Voi fi bine”, afirmase De Minaur, care nu s-a bucurat de victorie, parcă presimțind faptul că nu-l va întâlni pe Djokovic.
”Evident că nu este un anunț pe care mi-aș fi dorit să-l fac vreodată. Sunt devastat. Am fost nevoit să mă retrag din cauza unei dureri în zona șoldului. Am simțit o durere puternică în ultimele trei puncte ale meciului cu Fils.
Am făcut ieri un control și mi s-a confirmat accidentarea. Aș fi riscat mult dacă aș fi continuat să joc. Este devastator. Am știut imediat cum am simțit durerea faptul că s-a întâmplat ceva rău. Au fost două zile pline de îngrijorare și ar fi putut fi și mai rău”, a anunțat De Minaur retragerea sa din turneu.
Nole se află la doar doi pași de împlinirea visului său - câștigarea celui de-al 25-le titlu de Grand Slam din carieră.
În semifinale, Djokovic îl va întâlni pe câștigătorul dintre Lorenzo Musetti și Taylor Fritz, iar în cazul în care se va impune, îl va întâlni în finală pe învingătorul dintre Carlos Alcaraz și Daniil Medvedev.