O investigație a cotidianului britanic The Times arată că un virus similar cu Sars-Cov-2 a fost descoperit de microbiologii chinezi în urmă cu șapte ani într-o mină de cupru din regiunea Mojiang, dar a fost ținut secret într-un laborator din Wuhan – orașul în care au apărut și primele cazuri de coronavirus.
În mina de cupru, plină de lilieci și șobolani care se hrăneau cu dejecțiile lor, au murit trei mineri, iar alți trei s-au vindecat în urma infectării cu acel virus considerat strămoșul noului coronavirus, scriu ziariștii britanici. Simptomele acelui virus au fost identice cu cele ale Sars-Cov-2: febră puternică și dificultăți de respirație.
În toți acești șapte ani, autoritățile chineze nu au împărtășit cu comunitatea științifică internațională informații despre vechiul virus. Tulpinele virusului au rămas în laboratorul din Wuhan, chiar dacă eventuale cercetări ar fi putut aduce noi informații despre pandemia de Covid-19.
Reprezentanții laboratorului din Wuhan au refuzat să discute cu ziariștii britanici, care au aflat despre existența vechiului virus din teza de master a unui student chinez, al cărui îndrumător a lucrat în secția de urgențe a spitalului în care au fost tratați minerii infectați acum șapte ani.
Dezvăluirile The Times vin cu puțin timp înante ca experții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) să meargă într-o misiune oficială în China pentru a detecta sursa pandemiei de coronavirus – o investigație cerută de zeci de țări care consideră China responsabilă pentru răspândirea globală a Covid-19.