Oficiali din securitatea americană spun că guvernul SUA ia în calcul posibilitatea ca noul coronavirus să fi apărut mai degrabă într-un laborator din China, decât într-o piaţă, în timp ce multe alte voci spun că este prematur pentru a trage vreo concluzie.
Acesta este una dintre multele teorii ale celor care investighează apariţia virusului Sars-CoV-2, care a dus la pandemie şi a ucis sute de mii de oameni, scrie Mediafax.
Experţii din SUA spun că nu pornesc studiul de la ideea că noul coronavirus ar fi o armă biologică şi că iau în calcul şi o serie de alte teorii legate de originea virusului.
Teoria aceasta ar fi fost promovată de susţinătorii preşedintelui Donald Trump, inclusiv de unii republicani din Congres.
Un angajat al serviciului de informaţii din SUA spune că oficialii investighează dacă virusul îşi are originea într-un laborator din Wuhan, China, şi apoi să fi fost eliberat accidental către public. Alte surse din serviciul de informaţii au declarat pentru CNN că este posibil ca o persoană să fi fost infectată în laborator, fără să-şi dea seama, şi apoi să fi transmis virusul mai departe.
Oficialii americani analizează o colecţie de informaţii sensibile ce vizează guvernul chinez, potrivit serviciului de informaţii din SUA. Alţi experţi cred că adevarat cauză a apariţiei coronavirusului nu va fi niciodată cunoscută.
DECLARAŢIILE OFICIALE DESPRE INVESTIGAŢIA PRIVIND ORIGINEA CORONAVIRUSULUI
Generalul Mark Milley, şeful Statului Major Interarme american, implicat în investigaţie, a declarat: „Aş spune că dovezile tind să indice o origine naturală. Dar nu ştim sigur”.
Donald Trump a declarat miercuri că SUA fac „o examinare minuţioasă într-o situaţie oribilă”, însă nu a dat detalii despre posibile descoperiri făcute.
Teoria că noul coronavirus are originea într-un laborator a fost negată de guvernul chinez şi mulţi alţi experţi exclud fără îndoială această idee.
Secretarul de stat Mike Pompeo a cerut Chinei să vină cu rapoarte clare despre originea coronavirusului într-un laborator chinez, nu ca o armă biologică, dar ca parte a unui experiment pentru a demonstra că oamenii de ştiinţă din ţara asiatică sunt superiori celor americani în identificarea ameninţărilor în fata unor noi virusuri.
„Partidul comunist chinez nu a oferit acces americanilor atunci când au avut nevoie mai mult, la începutul pandemiei. Apoi am aflat că au acest laborator. Ştim despre carnea proaspătă din pieţe. Ştim că virusul are originea în Wuhan. Aşa că toate aceste lucruri pot fi coroborate. Sunt încă multe lucruri pe care nu le ştim şi despre asta vorbea preşedintele mai devreme. Trebuie să ştim răspunsurile la aceste lucruri”, a declarat Mike Pompeo.