A detecta boala Alzheimer și alte demențe într-un stadiu incipient cu ajutorul unui test olfactiv este propunerea unei echipe de specialiști de la Massachusetts General Hospital (SUA), anunță site-ul passionSante.be.
Este o soluție care a mai fost explorată, dar specialiștii americani fac un pas înainte. Ei au format patru grupe de participanți la studiu: în stare fizică și mentală satisfăcătoare în general; în stare de sănătate satisfăcătoare, dar cu semne de întrebare asupra facultăților cognitive; cu deficiență cognitivă ușoară; diagnosticați cu maladia Alzheimer. Au fost realizate mai multe teste olfactive pentru a evalua capacitățile de identificare, diferențiere și recunoaștere a mirosurilor.
Rezultatele au arătat că dificultățile de identificare și diferențiere a mirosurilor sunt asociate cu prezența unei alterări cognitive, respectiv deficiență cognitivă în stadiu incipient.
Aceasta este asociată cu modificări ale structurilor cerebrale, evidențiate de examene imagistice.