Chiar dacă stai cu cineva de foarte mult timp, asta nu te împiedică să observi schimbările bruște în comportamentul lui/ei și să le acorzi atenția cuvenită.
Demența are multe forme, iar Alzheimerul este doar una dintre cele mai grave. Experții intervievați de Huffington Post oferă șapte indicii care vă pot ajuta să observați din timp dacă cel de lângă dumneavoastră începe să dezvolte primele simptome de demență.
1.Lipsă de interes
Dacă, de exemplu, cineva citea mereu cu plăcere ziarele dimineață, iar dintr-o dată nu o mai face, poate fi un semn timpuriu pentru demență. Inclusiv dacă se distanțează de persoane și activități care până nu demult îi erau dragi.
2. Frustrare în creștere
Alte semne timpurii ale demenței sunt reacțiile agresive asupra celor dragi și stările permanente de tensiune. Situațiile banale încep să îi creeze panică. Persoana în cauză nu mai are capacitatea să se relaxeze și să se odihnească.
3. Capacitate socială redusă
Când o persoană începe să se simtă intimidată și deloc confortabil în prezența celor dragi trebuie să acordați o atenție deosebită. Persoana nu mai reușește să interpreteze corect situațiile sociale în care se află.
4. Depresia
Dacă cineva a fost mai tot timpul fericit și încărcat pozitiv, iar dintr-o dată e trist și depresiv este un semn pentru demență, mai ales dacă acea persoană nu a mai traversat etape depresive în viață. Studiile de specialitate au arătat că este de trei ori mai probabil ca persoanele de peste 50 de ani care suferă de depresie să dezvolte și demență.
5. Lipsă exagerată de încredere
Putem să vorbim chiar de paranoia. Pur și simplu, aceste persoane încep să facă acuzații grave și nefondate despre persoane dragi.
6. Amnezie
Este un semn care ar trebui să vă alarmeze. Funcțiile cognitive din creier încep să se deterioreze. Persoana în cauză nu își mai poate aminti cifre, informații și fapte din trecut, astfel îi scade și capacitatea de a lua decizii. De obicei, aceste persoane dezvoltă și o privire ciudată în gol.
7. Adio umor
Persoanele în faze incipiente de demență își pierd capacitatea de a recunoaște sarcasmul sau ironia. Dacă cineva începe să ia foarte în serios glumele și să își piardă complet simțul umorului poate fi un semn pentru demență. Li se trage tot de la deteriorarea anumitor porțiuni din creier.
Indiferent dacă apar toate sau doar unele dintre aceste simptome, recomandarea experților este ca și în cazul celor mai mici dubii să vă prezentați cu acea persoană la un medic specialist.