oile tulpini de virus apărute în Marea Britanie, Africa de Sud, Brazilia și apoi răspândite în numeroase alte țări au creat îngrijorare. S-au ridicat întrebări cu privire la infecțiozitate, simptomatologie și efectul noilor tulpini asupra eficacității vaccinurilor.
Pentru a răspunde acestor întrebări, RFI România i-a invitat la o discuție pe Ștefan Dascălu, doctorand în imunologie la Universitatea Oxford, și pe specialistul în pneumologie dr. Tudor Toma, medic la un spital universitar din Londra.
Ștefan Dascălu: Nu cunoaștem, evident, toate tulpinile și la fiecare ciclu de replicație a virusului respectiv poate fi generată o astfel de nouă tulpină. Asta înseamnă că există milioane, miliarde, sute de miliarde de astfel de evenimente potențiale care se petrec la fiecare ciclu infecțios.
Unele din tulpinile respective, din natura mutației lor, pot căpăta un avantaj, fie în transmisie, fie în simptomatologia bolii și implicit un avantaj în transmiterea virusului și astfel de mutații, fiindcă favorizează acea tulpină, pot ajunge în timp să domine în circulație, pot înlocui tulpinile dominante în momentul respectiv, scenariu care este de altfel vizibil la gripă – în fiecare sezon, noi tulpini, datorită procesului de mutație, sunt înlocuite cu altele.
La momentul de față avem câteva tulpini care ne îngrijorează într-o oarecare măsură, cum este cea din Regatul Unit, despre care știm că este mai infecțioasă, aparent și mai severă, deși sunt necesare studii suplimentare, mai sunt alte tulpini în Africa de Sud, în Brazilia, au fost identificate unele și în Asia care au acest potențial să fie mai transmisibile sau mai severe.
Evident, pentru fiecare în parte sunt necesare studii suplimentare care să ne arate exact structura mutației respective și ce deosebește acea tulpină mai exact în decursul bolii, deci noi ne putem uita la secvența genetică și să prezicem ce influență ar avea mutația respectivă asupra proceselor infecțioase, dar evident lucrurile le punem cunoaște cu adevărat după ce urmărim și monitorizăm ce se petrece în cadrul infecției naturale, în pacienți, iar pentru asta sunt necesare studii îndelungate.
Importanța serviciului medical
Reporter: O chestiune practică: când vine un bolnav cu Covid în spital se cunoaște tulpina de virus cu care este infectat?
Tudor Toma: Nu, nu se cunoaște. Cred că ar trebui să fie absolut clar că o tulpină diferită nu înseamnă o alt boală, cel puțin în momentul de față. Avem posibilitatea cu testele genetice care sunt disponibile dacă este o altă structură genetică, dar din punct de vedere clinic noi nu am văzut nicio diferență – avem același tip de pacient, aceleași complicații, iar discuțiile că ar fi o mortalitate mărită sunt doar niște discuții preliminare, nu există studii absolut clare care să arate acest lucru.
Interesant este că politicienii sunt cei care anunță toate aceste modificări din punct de vedere genetic și clinic: de exemplu pentru mortalitate. Este foarte important serviciul medical pe care-l avem la dispoziția pacientului.
În Germania s-a arătat clar că mortalitatea mai scăzută de la început s-a datorat unui număr mai mare de paturi de terapie intensivă care au avut personal medical. În momentul de față în Marea Britanie terapia intensivă se face în saloane care sunt improvizate, sunt probleme legate de capacitatea sistemului medical care probabil contribuie la mortalitate în contextul în care sunt foarte mulți pacienți.
Ar trebui să îndepărtăm de discuția legată strict de tulpină – este același virus, se transmite prin aceleași modalități, testele de laborator au arătat că este posibil ca această nouă variantă să aibă anumite avantaje, dar totuși cu măsurile de igienă ar trebui să putem controla și această nouă tulpină, nu este un alt virus sau o altă boală.
Efectul asupra vaccinurilor
Reporter: Au fost exprimate mai multe opinii cu privire la impactul acestor noi tulpini de virus asupra vaccinurilor anti-Covid. Ce ne puteți spune despre acest lucru?
Ștefan Dascălu: Aceasta ar fi una dintre îngrijorările pe care le avem, ținând cont de mutațiile schimbă natura proteinelor, schimbă conformația lor de la suprafața virusului. Or, dacă aceste proteine sunt implicate în răspunsul nostru imunitar, adică dacă anticorpii noștri țintesc asupra acelor proteine, înseamnă că dacă ele se schimbă au acest potențial să reducă eficiența răspunsului nostru imunitar și implicit eficacitatea vaccinurilor, care până la urmă asta fac – ne dezvoltă răspunsul imunitar fără ca noi să suferim boala.
Din fericire pentru noi, s-au făcut studii, cel puțin pentru această nouă tulpină din Regatul Unit, față de care, aparent, vaccinul este eficient, nu s-a schimbat nimic din acest punct de vedere și chiar și alte tulpini la care se bănuiește că ar fi o potențială reducere în eficacitatea vaccinului, chiar și la acelea nu dispare.
Să ne gândim că totuși că acea mutație nu schimbă în totalitate proteina respectivă, ci o face puțin diferită sau poate chiar puțin mai mult, dar în totalitate răspunsul nostru imunitar țintește asupra foarte multor componente din acea proteină, deci o reactivitate tot va exista, poate nu va fi de 90 – 95%, ea va fi mai scăzută, să spunem de 70 – 80%, care tot este bună.
Principalul obiectiv în momentul de față este prin vaccinare este în primul rând nu să blocăm transmisia – până la momentul acela va dura foarte mult, să ne gândim că până sunt imunizați suficienți oameni, nu putem discuta despre acest lucru, în schimb putem discuta despre reducerea numărului de cazuri severe și de spitalizări, care îl fac vaccinurile chiar de la prima doză.
Din acest punct de vedere, mutațiile respective sunt un punct de îngrijorare, până la urmă din acest motiv le și urmărim, să vedem ce se petrece, cum pot influența fie desfășurarea bolii, fie transmisibilitatea și implicit cum putem lupta mai bine cu ele dacă apar, iar aici intervine și vaccinarea.
ARTICOLUL INTEGRAL, AICI