În Statele Unite, o dublă mastectomie din două, efectuată pentru a preveni cancerul, ar fi inutilă, scrie L’Express, bazându-se pe informațiile oferite de un studiu publicat în Journal of clinical oncology (12 aprilie a.c.).
În SUA, jumătate dintre mastectomiile bilaterale preventive – profilactice - sunt realizate pentru o mutație non patogenă. Cu alte cuvinte, o amputație a sânilor din două, în urma unui test genetic care ar fi relevat un risc de a dezvolta o tumoră malignă mamară, ar fi inutilă.
Se pare că fenomenul a luat amploare după ce, în mai 2013, Angelina Jolie anunța a făcut o dublă mastectomie în scop preventiv.
Interese private
Studiul, efectuat pe un grup format din 666 de paciente, realizat între 2014 și 2015, publicat în Journal of clinical oncology, explică rațiunile acestui fenomen. Jumătate dintre femeile testate nu sunt consultate de medicul specializat în genetică, singurul capabil să interpreteze acest tip de examen. Chirurgii sunt cei care decid și dau un rezultat pe care nu-l înțeleg. T
otul într-o țară, unde există enorme interese private, care stau la baza creșterii cererii de teste genetice. Dar și într-o țară în care există mari centre medicale prestigioase, cu profesioniști - oncologi, chirurgi, radioterapeuți, geneticirni - care colaborează și le informează pe paciente asupra deciziilor terapeutice ce trebuie luate, dar, de asemenea, și numeroase structuri mici, fără geneticieni.