Profesorul doctor Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, ne spune ce sunt, de unde vin şi cum pot fi ţinute sub control infecţiile nosocomiale.
Ce sunt infecţiile nosocomiale?
Infecţiile nosocomiale sunt infecţii dobândite în spital, dar ele se împart în două categorii: infecţii nosocomiale dobândite în spital, dar cu germeni proprii, adică pacientul vine cu germenii de acasă, dar dezvoltă infecţia în spital; infecţii nosocomiale cu germeni proprii spitalului, caz în care pacientul fie dobândeşte germenul de la un pacient alăturat, fie germenul este colportat prin diverse manevre medicale.
În spitale, se fac prelevări periodice pentru a se şti situaţia din acest punct de vedere?
Categoric da. Există un ordin al ministrului Sănătăţii în care se stipulează clar înfiinţarea, la nivelul fiecărei unităţi spitaliceşti, a unui grup care formează serviciul de prevenire a infecţiilor nosocomiale, care are obligativitatea de a verifica, în mod periodic, circulaţia microbilor cu potenţial de rezistenţă la antibiotice. Aceste date se înregistrează şi tot acest grup raportează situaţia privind infecţiile nosocomiale la direcţiile de sănătate publică.
De fapt, sub denumirea asta de infecţii nosocomiale ce se ascunde?
Bacterii, virusuri, fungi. Sunt microorganisme care ne înconjoară. Şi fiecare om are cam de 10 ori mai multe microorganisme care-l tapetează la nivelul pielii şi mucoaselor, comparativ cu numărul propriilor celule din corpul lui. Deci noi suntem în simbioză cu microorganismele. Asta trebuie să ne fie cât se poate de clar. Numai că aceste microorganisme, care pot forma un scut protector în jurul nostru, în anumite momente, de imunodepresie a sistemelor noastre de apărare, cum ar fi distrugerea pielii, a mucoaselor, odată ce sunt invalidate, scot din funcţiune prima barieră de protecţie împotriva lor, respectiv, împotriva microorganismelor, aşa-zisele microorganisme oportuniste. Adică, sunt micoorganisme care profită de pe urma unei anumite situaţii de imunodeficienţă de moment pentru a genera infecţii.
Ce microorganisme sunt în spitale, în afară de pioceanic, despre care am tot auzit?
Sunt foarte multe microorganisme. De exemplu, stafiloccocul auriu rezistent la meticilină. În momentul de faţă, el recunoaşte două forme: una de spital şi alta comunitară. Forma comunitară dă infecţii aşa-zise de tip nosocomial la copiii, la tinerii care poartă adidaşi, încălţăminte care nu lasă piciorul ca să respire etc. Aceştia pot veni la spital cu infecţia cu o genă rezistentă. Totuşi, fac parte din categoria infecţiilor cu germeni de spital. Ceea ce este fals, prin definiţie. Dar s-a moştenit şi este greu de scos din circulaţie această sintagmă. Sunt şi alte infecţii care apar la pacientul care este ventilat mecanic. Este pacientul aflat în imposibilitatea de a respira. La acest pacient, mecanismele de apărare la nivelului tractului respirator sunt compromise, toţi germenii de acolo pot să ajungă la nivel alveolar, lucru pe care, în mod obişnuit, nu-l reuşesc. Prin ventilarea mecanică are loc introducerea de aer din afară, cu presiune, tocmai pentru a ajunge oxigenul la nivel de alveole şi a se realiza schimbul de gaze. Dar odată cu această presiune indusă ajung şi microorganisme, care pot provoca aşa-numita bronhopneumonie de ventilaţie.
Evident, apar întrebarea: să abandonăm ventilaţia?
Dacă nu ventilăm mecanic persoana respectivă cu siguranţă se va prăpădi. Este un risc, un risc asumat.
Într-o unitate spitalicească, sunt secţii mai predispuse ca să spun aşa acestui tip de infecţii?
Sunt o serie de secţii pe care le numim „la risc”. De exemplu, terapia intensivă. Dacă sunt secţii de terapie intensivă cu mai multe paturi într-un singur salon, riscul de infecţii nosocomiale creşte în funcţie de numărul de paturi. Dacă sunt secţii de terapie intensivă de genul salonul şi unul-doi pacienţi cel mult, evident, acest risc scade. Dar şi în această situaţie sunt o serie de metode prin care se acţionează pentru micşorarea riscului, respectiv încărcătura bacteriană. Aceste metode constau în măsuri-standard de igienă şi o serie de dezinfectante, care au rolul de a distruge aceste microorganisme în aşa fel încât să nu ajungă să colonizeze pacientul.
Ştiţi că, în prezent, în spitalele care au avut răniţi în clubul colectiv se derulează controale care vizează tocmai infecţiile nosocomiale. De fapt, cum se procedează?
Nu ştiu care este tema precisă a acestui control, probabil are loc şi o evaluare a acestor pacienţi care sunt la risc, dar şi o evaluare a condiţiilor de igienă locale şi a măsurilor de prevenire a infecţiilor nosocomiale.
Domnule profesor, vă rog să ne spuneţi cât influenţează acest tip de infecţii soarta unui pacient de tipul celul cu arsuri de la clubul colectiv?
Spuneam la început că pe piele şi la nivelul mucoaselor sunt de 10 ori mai multe bacterii decât propriile noastre celule. Evident că este un avantaj net al microorganismelor. În contextul în care pielea este afectată pe o suprafaţa mare, inclusiv mucoasa tractului respirator, aceste microorganisme ajung să colonizeze direct o suprafaţă care nu are nici un mijloc de apărare. Evident, în acest context, aceste microorganisme pot genera infecţii. Dar şi în acest caz este greu de spus dacă pacientul se prăpădeşte cu infecţie sau din cauza infecţiei. Sunt pacienţi care dezvoltă infecţia, dar nu aceasta este cea care le provoacă decesul, ci, dimpotrivă, de insuficienţa de organ, constituită iniţial. Acest tip de pacient este unul în şoc, cu afectarea multor organe: afectarea rinichilor, aceşita nu-şi mai îndeplinesc funcţia de detoxifiere, afectarea hepatică, ficatul nu mai detoxifică tot ceea ce primeşte, şi prima care suferă este inima. Toate aceste trei organe importante sunt în disfuncţie, nu-şi mai îndeplinesc în mod normal funcţiile, aceasta fiind cauza reală de deces şi nu infecţia.
Care este opinia dumneavoastră în privinţa infecţiilor nosocomiale din unităţile spitaliceşti din România?
Cum am mai spus nu există spital în lume care să nu aibă probleme cu infecţiile nosocomiale fie că sunt sau nu recunoscute. Inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii a făcut demersuri nenumărate pentru a redefini infecţia nosocomială. Spuneam că aceste infecţii se pot dezvolta cu germenii proprii pacientului, aduşi de acasă, sau cu germeni din spital. De fapt, problema este a acestor germeni dobândiţi în spital. Dar pentru a da un exemplu cât se poate de clar am să mă refer la două studii realizate, în urmă cu patru, respectiv trei ani, de Institutul „Matei Balş” la nivelul majorităţii spitalelor judeţene din România, în secţii de chirurgie cu privire la germenii care generează infecţii intra abdominale. Acest studiu a relevat că mai mult de 30% din infecţiile intra abdominale venite de acasă şi operate în aceste spitale erau date de germeni cu potenţial de germeni de spital. Acest lucru spune cât se poate de clar că antibioticoterapia din ambulator a ajuns să modifice sensibilitatea acestor gemeni şi, practic, aceşti germeni să fie identici cu cei care provoacă infecţii nosocomiale. Deja, în momentul de faţă, este greu de departajat între aceste tipuri de microorganisme, iar pentru acest lucru sunt nişte teste speciale.
Adică, aceşti pacienţi au venit de acasă cu germenii...
Exact. Şi nu putem să dăm vina pe spital, desigur, dacă spitalul îşi face datoria şi are un program foarte clar de luptă contra infecţiilor nosocomiale.
Asta înseamnă multe, printre care neapărat spitalul să aibă un epidemiolog...
Legislaţia în vigoare prevede înfiinţarea acestor servicii de monitorizare şi prevenire a infecţiilor nosocomiale, prevăzute cu epidemiolog şi asistent de epidemilogie care supraveghează atent, recoltează probe din diverse sectoare, inclusiv de pe mâinile personalului medical pentru a se stabili care este încărcătura bacteriană şi mai mult decât atât a se vedea dacă există un anumit nivel de portaj, pe o anumită specie de bacterii, care ar putea să fie agresivă pentru pacient.
Din ceea ce spuneţi dumneavoastră aş putea înţelege că un asemenea control, efectuat în doar câteva zile, nu prea poate să ajungă la rezultate obiective, să dea un verdict?
Nu-i vorba de dat verdicte, ci de a mai trage încă o dată un semnal de alarmă că toată lumea trebuie să fie atentă la modul în care se face şi întreţine igiena în spital, la modul în care se aplică măsurile de precauţiune universale. Aceste precauţiuni se referă atât la personalul angajat - medic, asistentă, infirmieră -, dar şi la pacientul spitalizat. Atât pacientul, cât şi personalul medical trebuie să respecte nişte reguli stricte, astfel încât să se reducă riscul apariţiei de infecţii nosocomiale.
Inclusiv aparţinătorii pacienţilor...
Evident, aceştia nu trebuie să se plimbe prin spital ca pe stradă. Au nevoie de un echipament de protecţie pe care să-l lase în containere speciale, atunci când părăsesc spitalul.
Credeţi că rezultatele acestui control ar putea duce la schimbarea unor directori de spitale?
Nu cred. Pentru că eu cred că lucrurile sunt ţinute sub control din acest punct de vedere, dovadă şi datele reieşite din controlul făcut de Institutul Matei Balş.
