Infecţia cu suşele patogene ale acestei bacterii reprezintă o problemă de sănătate publică, din 2005 în Statele Unite şi Canada, dar şi în unele ţări europene, cum este Olanda.
Clostridium difficile
Clostridium difficile şi sporii ei patogeni se găsesc în săruri, care degajă un miros caracteristic. Dacă o persoană atinge cu mâna o suprafaţă contaminată şi apoi duce mâna la gură, ea risc să se infecteze.
Persoana contaminată poate prezenta diaree moderată şi severă, inflamarea tubului digestiv. Unoeri, infecţia se poate complica prin apariţia de perforaţii intestinale şi chiar a decesului. Cele mai expuse riscului de contaminare cu clostridium difficile sunt persoanele în vârstă, imuno-deprimate după o cură prelungită cu antibiotice, administrate în spital.
Antibioterapia distruge flora intesntinală şi lasă loc altor bacterii, cum este clostridium difficile. Aceasta nu este eliminată, tocmai din cauza absenţei răspunsului imunitar.
Un studiu realizat în 2006 de Institutul de supraveghere sanitară (INVS) arată că 49% din probele prelevate din saloane cu pacienţi suferinzi de infecţie cu clostridium difficile erau pozitive la această bacterie.
Educat
Angus este un câine canadian, care a fost educat să depisteze clostridium difficile chiar de stăpâna lui, ea însăşi contaminată cu această bacterie când a fost internată în spital. Ea a luat iniţiativa de a-l educa pe Angus să depisteze bacteria după ce a aflat de o experienţă similară în Olanda. De altfel, ea mărturisea în presă că „dacă are miros, eu pot să educ un câine să o descopere”, referindu-se la bacteria clostridium difficile.
Angus, localizează suprafeţele contaminate care, apoi, sunt dezinfectate cu lumini ultraviolete, bacteria fiind extrem de rezistentă la unele dezinfectante.
Nu este pentru prima dată când flerul canin este dătător de speranţă în domeniul sensibil al medicinei. Cancerele de prostată ar putea fi detectate datorită mirosului particular al urinei bolnavilor. Recent, un studiu a fost realizat pentru a testa flerul ciobănescului belgian malinois de a depista particulele volatile emise de femeile afectate de cancer al sânului.
Deocamdată, Angus este debutant. El acţionează în saloanele neocupate de pacienţi şi pe coridoare...