O enzimă ar putea fi responsabilă de simptomele specifice sindromului intestinului iritabil, potrivit rezultatelor unui studiu, publicat în revista medicală Gut, efectuat de cercetorii francezi. Aceasta este o descoperire esențială pentru toți pacienții afectați de sindromul intestinului iritabil.
Se știe că sindromul intestinului iritabil reprezintă o tulburare digestivă funcțională, care se manifestă prin balonări, dureri abdominale, diaree. Pacienții suferinzi de acest sindrom sunt obligați să respecte un regim restrictiv. Ei trebuie să renunțe la alimentele care provoacă iritarea colonului. În prezent, sunt puține tratamente destinate acestor pacienți.
Cercetătorii de la unitatea din Toulouse a INSERM (Franța) au identificat o enzimă implicată în sindromul intestinului iritabil. Ea ar putea deveni punctul de plecare pentru un tratament care să atenueze simptomele legate de acest sindrom.
Cauzele acestui sindrom nu sunt pe deplin identificate, dar printre cei mai citați – o infecție depășită sau stresul – rămân în afara acțiunii noastre. Așadar, ideea este de a cerceta mecanismele care induc simptomele pentru a interveni la acest palier, explică Nathalie Vergnolle, care coordonează Institutul de cercetare în sănătatea digestivă din Toulouse.
Cercetătorii au efectuat studiul pe rozătoare și au identificat o enzimă, tripsina-3, activă la două nivele. Această enzimă poate provoca animalelor sănătoase balonări și, de asemenea, poate mări permeabilitatea epitelială (epiteliu, bariera între intestin și vasele de sânge).
Pornind de la aceste rezultate concludente, cercetătorii doresc să demareze noi studii pentru a identifica molecule capabile de a inhiba acțiunea tripsinei-3 în beneficiul pacienților. Totodată, ei vor să afle dacă această enzimă este implicată și în alte patologii legate de disfuncția epitelială, cum sunt, de exemplu, bolile inflamatorii cronice ale intestinului. Tripsina-3 este singura care nu are inhibitor natural. Dimpotrivă, ea protejează alte tripsine de proprii lor inhibitori. Rolul normal al acesteia par să fie cel de a amplifica activitatea proteolitică, explică Nathalie Vergnolle.
