Un ziar australian a adăugat opt pagini goale pentru a fi folosite pe post de hârtie igienică după ce teama de coronavirus i-a făcut pe oameni să consume stocurile magazinelor.
Publicația NT News a încercat să le ofere australienilor o soluție practică – și neconvențională – pentru deficitul de hârtie igienică din supermarketuri, potrivit CNN.
Ziarul a adăugat la final opt pagini goale pentru ca acestea să fie tăiate și utilizate în locul hârtiei igienice.
„Ați rămas fără hârtie? NT News are grijă. Tocmai de aceea am printat 8 pagini special, ce au linii marcate pentru o rupere mai ușoară, pe care le puteți folosi în caz de urgență”, au scris redactorii publicației.
„Suntem un ziar cunoscut pentru faptul că înţelegem nevoile cititorilor”, a explicat editorul publicaţiei pentru Guardian Australia, care a menționat că tirajul s-a vândut bine.
Producătorii australieni de hârtie igienică au fost nevoiţi să se recunoască neputincioşi în faţa cererii generate de spaima publicului în faţa izbucnirii epidemiei cu noul coronavirus.
YES, WE ACTUALLY DID PRINT IT #toiletpapercrisis pic.twitter.com/jusP50ojYu
— The NT News (@TheNTNews) March 4, 2020