Crăciunul este, prin excelenţă, o sărbătoare a cadourilor, dar nu toată lumea este recunoscătoare pentru cadourile primite.
Potrivit unui sondaj realizat de banca olandeză ING, 15% dintre europeni nu au fost mulțumiți de cadourile primite anul trecut, în timp ce 10% nu și-au putut aminti darurile primite, scrie RADOR.
Totuşi jumătate din aceştia au păstrat cadourile nedorite, un sfert le-a dat altcuiva, 14% le-au vândut și doar unu din 10 le-a dus înapoi la magazin.
În plus, 5% au returnat cadourile nedorite celui care le-a oferit, un obicei mai popular în rândul britanicilor și olandezilor. Dar majoritatea tinerilor pur şi simplu le-au aruncat.
Inflaţia cadourilor nedorite face ravagii şi în Statele Unite.
Astfel, site-ul american de consum finder.com a constatat că 62% dintre americani se așteaptă să primească un cadou nedorit în acest an – echivalentul a 154 de milioane de persoane care primesc cadouri în valoare totală de peste 15 miliarde de dolari, din care jumătate vor fi dăruite mai departe sau vor fi returnate la magazin.