Twitter lansează fleeturi care dispar după 24 de ore

18 Noi 2020 | scris de A.V.
Twitter lansează fleeturi care dispar după 24 de ore

Twitter a anunţat, marţi, că lansează la nivel global ”fleeturi”, mesaje care dispar după 24 de ore, similare cu funcţia stories care este populară pe Snapchat şi aplicaţia de fotografii Instagram a Facebook, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Compania anunţase anterior planul pentru aceste tweeturi efemere, numite “fleets”, pe care le-a testat în Brazilia, Italia, India şi Coreea de Sud.

”Unii dintre voi ne spun că le este inconfortabil să scrie tweeturi pentru că par atât de publice, de permanente şi că este o presiune prea mare să le redistribuie şi să le aprecieze”, au afirmat directorul pentru design Joshua Harris şi directorul de produs Sam Haveson, într-o postare pe blog.

”Pentru că dispar după o zi, fleeturile ajută oamenii să se simtă mai confortabil atunci când împărtăşesc gânduri personale, opinii şi sentimente”, au adăugat aceştia.

Fleeturile, care includ text, fotografii şi filmări, vor fi disponibile în partea de sus a paginii principale a Twitter şi pe profilul celui care le trimite.

Twitter şi alte companii de media socială sunt presate să gestioneze mai bine abuzurile şi dezinformările virale de pe site-urile lor.

Purtătorul de cuvânt al Twitter, Liz Kelley, a spus că fleeturile sunt supuse aceloraşi reguli ca şi tweeturile.

Kelley a mai explicat că avertismentele şi etichetele aplicate de companie pe conţinutul care manipulează sau dezinformează ar putea fi aplicate şi pe fleeturi.

Twitter a mai confirmat că lucrează la o funcţie audio, numită ‘Spaces’, pe care o va testa în  acest an. Funcţia va permite utilizatorilor să discute în public şi conversaţiile în grup. Această funcţie se aseamănă cu Clubhouse, o platformă socială unde utilizatorii sunt invitaţi să poarte conversaţii vocale în camere chat.

Alte stiri din It

Ultima oră