Poate, dacă nu ar circula pe Facebook, ar fi doar una dintre multele mărturii rămase neluate în seamă, despre ce înseamnă oroarea unui sistem diabolic precum comunismul. Un sistem care a dovedit că oriunde a funționat, a funcționat doar bazându-se pe teroare și abuzuri, bazându-se pe idei utopice și pe micimea unor caractere.
Un interviu realizat în anul 2002 a fost postat pe Facebook de către utilizatorul Daniel Dumitrică, și, de câteva zile de când a fost postat, face turul grupurilor de români.
Încă nu a devenit viral în adevăratul sens al cuvântului, căci tema deranjează, este greu digerabilă, iar comunismul este încă o necunoscută pentru mulți dintre români.
Ironie, nu? Deși mulți l-au trăit, adevărata dimensiune a ororilor sale nu este nici acum cunoscută. Pentru că, dincolo de orice, comunismul a excelat la capitolul minciună și ascundere a adevărului. Pe asta s-a bazat.
În interviul care circulă pe Facebook, care nu este decât un fragment dintr-o discuție mai amplă, postată pe YouTube, frapează modul senin în care torţionarul povestea cum îi extermina pe cei închişi pe motive poltice, fără temei. O realitate pe care familii întregi au trăit-o, multe dintre ele având cel puțin o victimă în cimitir sau gropi comune.
„Torţionarul Franz Ţandără, fost copil de trupe, vagabond, închis în anii '50 pentru că şi-a ucis tatăl, graţiat de scriitorul Mihail Sadoveanu (după propria-i mărturie) şi ajunge instrument al sistemului criminal comunist. «Câte căpăţâni ai făcut luna asta?» «Era o plăcere de a tortura; era o distracţie». «Oamenii curaţi la suflet n'au scăpat. I'am terminat pe toţi». Nebunie curată...“, a postat Daniel Dumitrică pe Facebook.
Căci Franz Țandără, intervievatul, născut la 22 februarie 1930, povestește, senin, cum au fost eliminați rând pe rând intelectualii acestei țări. Practic, cum a fost nenorocit viitorul României pe câteva generații. Să nu uităm! Cine uită, nu merită!
Interviul integral face parte din filmul documentar „Cuvinte pentru comuniști”, realizat de Florin Anton în 2002. Crimele povestite de către Țandără s-au petrecut la Spitalul 9 din București.
Iată câteva dintre afirmațiile făcute de Franz Țandără:
”Nu puteam să-l ținem (pe deținut) mai mult de 24 de ore. În 24 de ore trebuia să-l terminăm: venea cald și pleca rece. Mă întreba Nicolau (un alt torționar), „câte căpățâni ai făcut luna asta”? Făceai una, două căpățâni pe noapte. Îi spuneam uneori că am făcut 19. Cum, n-ai făcut 30? Adică dacă stăteai 30 de zile, trebuia să faci una pe zi”...
”Unii veneau începuți... și noi îi terminam. Îi terminam prin diferite metode. Bătut la testicule. Era cea mai cruntă bătaie. Era o satisfacție pentru noi să-i batem la testicule. O femeie ne-a învățat. Se zice că ea îi bătea cu creionul, dar eu îi băteam cu o nuielușă până leșinau. Că majoritatea mureau”.
”Oamenii curați la suflet n-au scăpat. I-am lichidat pe toți. A mai rămas câte-un Coposu, câte-un Diaconescu... La politici, nu le făcea niciun bine (șeful Penitenciarului). Ăsta era interesul. În anii 50 era lupta de clasă, trebuia să scurtăm intelectualii. Trebuia eliminați toți filfizonii, că așa le ziceam. Fie că făcea sau nu studii la Paris, așa ni-i arunca. Trebuia să-i lichidăm. Nu eram numai eu”...
”Comunismul s-a făcut cu mulți ca mine. Și erau oameni care știau să te incite la nenorociri. Și reușeau”.
”Era o plăcere de a tortura. Era o distracție. Nu pot să mă dau înapoi. Nu pot să mă zic că mă pocăiesc, nu pot să zic Doamne iartă-mă”.
VARIANTA INTEGRALĂ, AICI:
