Matthias Behlert s-a născut în 1959 la Dresda, iar la vârsta de 15 ani a avut prima tentativă de evadare din lagărul comunist. În aprilie 1974 a fugit de acasă și a fost prins în aproprierea graniței cehoslovace cu RFG (Germania de Vest). A fost extrădat în RDG (Germania de Est, comunistă) a doua zi.
A fost ținut în arest preventiv până la 17 octombrie 1974, apoi eliberat fără nici un proces sau explicație. Tatal său era comunist convins, membru loial al partidului. Divorțase de două nevaste deja, pe care le acuzase public că ascundeau reviste vest-germane sub pat. Și-a bătut fiul cu cruzime când l-a prins că asculta posturi de radio vest-germane.
Pentru tentativă de fugă, timp de cinci ani lui Matthias nu i s-a permis să mai iasă din țară. În februarie 1979 își făcuse planuri să ajungă în Bulgaria și de acolo să încerce o trecere frauduloasă a frontierei spre Turcia.
Visul
A primit drept de ședere câte 15 zile în Bulgaria, România și Ungaria. A decis să analizeze toate modalitățile de a trece a frontierei. Plecase la drum totuși cu gândul să încerce până la urmă la granița bulgaro-greacă. Visul lui era să ajungă și să se stabilească în Olanda.
Pe drum s-a împrietenit cu Frank din Berlin care pornise cu aceleași gânduri spre Bulgaria. La data de 1 septembrie 1979 au ajuns la Nădlac. Se culcaseră într-un cort lângă granița ungaro-română și au fost goniți de doi polițiști.
Au oprit în Deva, Craiova și au ajuns la Calafat. Au trecut granița în Bulgaria, iar la Sozopol l-au cunoscut pe Jurgen, un cetățean vest-german, care venise cu un scop similar.
Căuta o breșă în graniță, care să faciliteze fuga prietenei sale Anke, care se afla încă acasă în RDG. Jurgen le-a mărturist că deține informații că Stasi (prescurtare a MfS, Ministerul pentru Securitatea de Stat, serviciul secret din RDG) răspândește zvonuri că grănicerii bulgari ar fi neatenți tocmai pentru a-i atrage într-o capcană pe fugarii est-germani, existând un acord de extrădare între cele două părți.
Asta i-a făcut să se răzgândească și să aleagă România. La data de 15 septembrie 1979 au decis să fugă. Anke sosise cu avionul din Berlin la Burgas. Pornesc spre graniță. Grănicerii bulgari se uită mirați că trei est-germani se află în mașina unui vest-german, dar îi lasă în pace.
Fuga
Ajung la Drobeta Turnu-Severin seara, la ora 19:00. Observă turnuri de control pe malul Dunării la fiecare 200 de metri, dar își dau seama că abia fiecare al cincilea era ocupat de un soldat. Nu sunt buni înotători, astfel că renunță la varianta de a trece Dunărea în acea noapte. Optează până la urmă pentru granița terestră de la Oravița.
Pe la ora 3 dimineața cei trei est-germani pornesc spre primele garduri de sârmă ghimpată. Merg aproape două ore prin lanuri de porumb, dar nu zăresc niciun gard. Soarele este pe punctul să răsară, când decid că trebuie să abandoneze fuga. Jurgen îi recuperează dintr-un sat învecinat. Îsi dau seama că hărțile sunt falsificate în zona granițelor pentru a da bătăi de cap fugarilor.
Aleg un alt loc pentru fugă, lângă Naidăș. Seara la ora 22:00 pornesc iar printr-un lan de porumb, apoi printr-un cimitir, apoi pe sub garduri de sârmă ghimpată, iarbă de peste un metru, trec și de gardul sârbesc și ajung în localitatea Kaluderovo. Jurgen îi aștepta în mașină, lângă câmp.
Următoarea destinație ar fi trebuit să fie ambasada RFG din Belgrad, dar niciunul dintre ei nu știa că aceasta le-ar fi eliberat documente provizorii, care le-ar fi facilitat trecerea frontierei spre Austria.
Pornesc spre Zagreb, apoi Maribor. Aproape de granița iugoslavo-austriacă, cei trei coboară și o iau prin pădure. Este deja seară, se vedeau soldați iugoslavi în depărtare.
Merg de-a lungul șinelor de cale ferate până apare un semn pe care scrie “Landesgrenze”. Gata, au ajuns în Austria. În prima parcare îi așteaptă Jurgen cu mașina. Au reușit! Trec de Viena, apoi de Salzburg și se aproprie de granița germană.
O mașină de poliție apare în spatele lor. Opresc și sunt rugați să se legitimize. Scot pașapoartele RDG. Polițiștii vest-germani reacționează mirați: ”RDG???”. ”Suntem refugiați”, a răspuns Matthias, conform Pauker.at. Sunt urcați în duba poliției și dusi la secție.
Jurgen le trecuse în pașapoartele celor trei cu stiloul, pe lângă viza de ședere pentru câte 15 zile în Ungaria, România și Bulgaria, alte 15 zile în Iugoslavia și Austria, dar și 90 în RFG. Sunt duși la Bad Reichenhall, unde li se întocmesc documente provizorii. După cinci ore de așteptare, sunt rugați să se prezinte la lagărul de refugiați din Giessen.
Seara ajung în localitatea natală a lui Jurgen. Anke locuiește la doar 50 de kilometri, pe partea cealaltă a graniței, dar a fost nevoită să călătorească peste 4000 de kilometri pentru a putea ajunge aici. Se consideră eroi, dar află că vor rămâne în anonimat. Tocmai trecuseră două familii cu patru copii din RDG în RFG cu un balon construit acasă... Revista Stern le oferea 90.000 de mărci pentru un interviu exclusiv!
Cei trei s-au prezentat la Giessen, unde au primit câte 150 de mărci, un fel de primă de instalare din partea statului german. Li se transmite că nu își pot alege landul în care vor să fie repartizați, decât dacă au rude acolo, Anke poate rămâne acasă la Jurgen. Frank este repartizat în nord. Matthias nu are rude aici, astfel că i se transmite că fiecare land are o cotă obligatorie de primire de refugiați, iar Bavaria nu mai e disponibilă pe listă. Atunci își aduce aminte că are un unchi îndepărtat pe care nu l-a cunoscut niciodată și este repartizat în landul Baden-Wurttemberg.
După cinci zile primește un pașaport nou care atestă că este cetățean german. Este uimit de viteza cu care se mișcă lucrurile, dar i se transmite că RFG nu recunoaște RDG, astfel că fiecare locuitor al RDG este considerat automat cetățean RFG. Dar visul lui e să ajungă în Olanda.
Românul
Ajunge la o pensiune pentru refugiați din Rastatt, unde împarte camera cu un tânăr refugiat român. Cu acesta pleacă într-o excursie la Strasbourg, dar vameșii francezi le transmit că au drept de ședere doar în Germania.
Românul, care era sas din zona Banatului, îi povestește că Securitatea l-a folosit de mai multe ori pe post de translator. Își amintește și de un caz în care doi est-germani au fost prinși la granița română și au fost eliberați după câteva zile, fără alte consecințe, fără anunțarea oficialilor RDG, doar cu o mustrare, să nu mai încerce vreodată. Asta l-a pus pe gânduri că poate au existat și astfel de cazuri fericite, deși a aflat de la alți refugiați români că s-a lăsat și cu multe arestări și extrădări în RDG.
Matthias a ajuns într-un final și în Olanda, dar doar pentru doi ani. S-a mutat la Dusseldorf, a repetat examenul de bacalaureat și s-a dedicat studierii limbilor străine. A trăit trei ani și în Polonia, iar ulterior s-a stabilit în Italia.
Fotografii din arhiva personală
Cititorilor care doresc să ne contacteze şi să ne ofere informaţii referitoare la tema frontieriştilor le stau la dispoziţie adresele de email: marina.constantinoiu@gmail.com, istvan.deak2014@gmail.com
