Aşa cum am promis săptămâna trecută, o să mă ocup în continuare de miturile comunismului, nu de alta dar cei care n-au prins vremurile de tristă amintire ar putea să le ia de bune, mai ales dacă au oarece părinţi sau bunici nostalgici. Şi dacă săptămâna trecută am demolat puţin mitul "în comunism fiecare avea o casă", a venit rândul mitului "în comunism fiecare avea un loc de muncă".
E drept că pe vremea aia nu puteai să frecţionezi menta, că te săltau miliţienii de pe stradă, te băgau la tuns şi te integrau în producţie cu forţa, de regulă pe unde şi-a înţărcat dracu' copiii şi, tot de regulă, la târnăcop sau la lopată, chiar dacă aveai studii superioare.
Și nu era mândrie mai mare pentru părinţi decât să aibă copilul inginer sau medic ceea ce a dus la apariţia unor întregi generaţii ratate profesional şi mă includ şi pe mine aici.
Ţi se spunea în facultate că dacă înveţi şi ai medie mare, o să poţi prinde un loc mai aproape de un oraş important, pentru că nu te duceai unde vroiai, te duceai unde erai repartizat. Şi că să vă faceţi o idee despre cât de bine puteai ajunge, şeful meu de promoţie a reuşit să prindă un loc la... Suplacu de Barcău.
Pentru că nu-ţi spunea nimeni în facultate că la repartiţie au prioritate activiştii, pilele şi şpăgile.
Dacă n-aveai studii reuşeai cu succes să ajungi la şaibă sau la sapă, unde se respecta aceeaşi ordine: întâi activiştii de partid, apoi pilele, urmate de şpăgi şi de "nu-mi place mie de ochii tăi". Competenţa profesională era mai la coadă. Erau şi norocoşi, e drept, dar un mic procent.
Da, fiecare avea un loc de muncă în comunism, dar, mă întreb eu, cu ce costuri în plan personal?
