Născută în 1941 în actuala localitate poloneză Katowice, Elfriede Pohl nu a avut parte de o viață ușoară. Familia ei a fugit din calea Armatei Roșii și s-a refugiat în localitatea germană Zettlitz.
Ulterior, statutul de refugiat în noua Republică Democrată Germană (RDG) a fost un chin, ea fiind tratată foarte urât de colegii de la școală. Erau săraci lipiți și au fost zile la rând în care nu primeau nimic de mâncare.
Sora ei a fugit în RFG
În 1957, sora ei, care ajunsese profesoară la școala din localitate, a fugit în Republica Federală Germană (RFG), inițial în Berlinul de Vest, apoi în Tubingen, unde s-a și căsătorit. Elfriede, care era încă elevă la acea școală, a fost persecutată timp de doi ani pentru fuga surorii sale.
Aşa au apărut primele gânduri de evadare din acest infern. În anii 60 a ajuns asistentă la spitalul din Magdeburg. În 1968 și-a petrecut concediul cu sora ei și soțul acesteia în Romania.
Concediul în România a fost scânteia
Atunci s-a discutat prima dată la modul serios un plan de a o scoate în RFG. Cei doi au vrut să o ia imediat, însă ea a refuzat de teama atenției sporite pe care a provocat-o ”Primăvara de la Praga”, dar și a faptului că nu avea diplomele la ea.
ELFRIEDE POVESTEŞTE DESPRE FUGA PRIN ROMÂNIA (VIDEO, PARTEA ÎNTÂI). CLICK AICI
Portbagaj modificat
Cumnatul ei, Hans-Werner, i-a transmis că mașina sa a fost modificată în așa fel încât ea să încapă, iar neobservată să treacă frontiera spre Iugoslavia, apoi în Austria și în final în Germania.
În aprilie 1969, sora a vizitat-o în RDG și i-a transmis să își programeze concediul în așa fel încât la 23 august, când era sărbătoare națională în România, ea să fie în București.
În august, cei trei și-au petrecut concediul lângă lacul Snagov.
Piciorul în ghips
”Am stat aproape trei săptămâni cu cortul pe malul lacului Snagov, dar nu a fost nici o plăcere. Eram permanent tensionată de ce va urma. Werner se gândea să își pună piciorul în ghips, fiindca românii erau foarte milostivi la acea vreme și reacționau cu indulgență în astfel de cazuri. După o noapte de dans într-un bar din București, Werner s-a dus la spital și și-a pus piciorul în ghips pe motiv că are o entorsă”, şi-a amintit Elfriede.
Ea susține că s-au gândit la toate detaliile. ”Am ales 23 august fiindcă era sărbătoare națională și speram că grănicerii vor consuma alcool, vor fi într-o dispoziție bună și o să scăpăm mai ușor. Am pornit spre Ploiești și de acolo în direcția graniței cu Iugoslavia. Eu eram culcată pe bancheta din spate, ca să nu pară suspect, în cazul în care ne urmărea cineva, că la un moment dat eram trei în mașină și dintr-o dată sunt doar doi. Era o furtună cumplită și nu mai găseam locul unde urma să intru în ascunzătoare”, conform propriilor declaraţii.
Risca să rămână fără aer
Se așteptau la control încă dinaintea graniței, așa că au oprit în pădure, iar ea s-a ascuns într-un spațiu creat în bancheta din spate. Controlul la granițe a durat mai mult decât de obicei, iar Elfrieda risca să rămână fără aer.
Când a început să i se facă rău, sora ei a intrat în biroul grănicerilor și i-a rugat pe un ton imperios să se uite la piciorul soțului, căci nu mai poate conduce mult, se lasă seara și sunt într-o situație ingrată. După ce au dat şpagă un pachet de țigări, grănicerii i-au lăsat să treacă, fără să controleze mașina prea minuțios.
La puțini kilometri de la graniță, Elfrieda a început să strige că are nevoie de aer, că se sufocă, să oprească undeva mașina. A trebuit să mai reziste vreo 10-15 kilometri, că era încă prea periculos să iasă.
”Mi-a dat rom românesc ca să îmi revin și am continuat drumul prin Iugoslavia. Am stat pe bancheta din spate până la granița cu Austria, unde am intrat iar în ascunzătoare. N-a mai durat așa mult și am ajuns în Austria. Werner era hotărât să mă ducă direct la el acasă. Nu a fost de acord să cer azil în Austria, dar nici în Germania”, a spus Elfriede Pohl.
PARTEA A DOUA A POVEŞTII DESPRE FUGA PRIN ROMÂNIA. CLICK AICI PENTRU VIDEO
La prima secție de poliție de după granița cu Germania, a oprit, s-a dus la agent și i-a spus că are un refugiat în mașină și vrea o hârtie oficială, că acesta nu este spion și poate rămâne legal în RFG. Polițistul a râs și i-a cerut să își continue drumul. Werner nu a renunțat și a cerut un act oficial. Într-un final, polițiștii au luat situația cu serios, au întocmit hârtiile și le-au înmânat Elfriedei.
”Mi-a dat mâna și mi-a zis bine ați venit în Republica Federală Germania. Atunci am izbucnit în lacrimi de fericire”, a declarat ea.
La puține zile a primit un loc de muncă într-o primărie, unde urma să fie secretară. A fost nemulțumită de salariu, așa că și-a găsit repede un alt loc de muncă. În 1973 a vrut să se reîntoarcă pentru prima dată în RDG, pentru a participa la înmormântarea mamei sale.
Un reprezentant al Ministerului de Externe din RFG a calmat-o, explicându-i că, având un pașaport vest-german, autoritățile din RDG este posibil să nu o lăse să intre în țară, dar dacă o vor face, atunci trebuie să o lase să și iasă. Ea se temea că va fi răpită și condamnată la închisoare pentru fuga ei.
FUGA DIN GERMANIA COMUNISTĂ ÎN GERMANIA OCCIDENTALĂ, VIDEO
Veşnica surpriză din dosarul de la STASI
După 1989, ca mulţi alţii, a obținut dosarul pe care îl avea familia sa la serviciile secrete STASI. Surpriza a fost mare când a văzut că cei mai buni prieteni ai familiei, dar și cei mai buni colegi ai ei de la școală erau de fapt turnători la STASI și nu făceau altceva decât să îi spioneze.
Cititorilor care doresc să ne contacteze şi să ne ofere informaţii referitoare la tema frontieriştilor le stau la dispoziţie adresele de email: marina.constantinoiu@gmail.com, istvan.deak2014@gmail.com
