Trump, izolat de ceilalţi 19 lideri ai lumii, la G20

10 Iul 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Trump, izolat de ceilalţi 19 lideri ai lumii, la G20

Nouăsprezece membri ai grupului liderilor ţărilor industrializate şi economiilor emergente aflaţi la summitul G20 (care reuneşte 85% din producția globală, 80% din comerțul mondial și două treimi din populația lumii - n.r) de la Hamburg şi-au reafirmat decizia de a respecta Acordul de la Paris privind Clima, izolând, practic, Statele Unite.

Preşedintele american, Donald Trump, a cerut în iunie renegocierea acordului privind clima, semnat la Paris în 2015. El anunțase anterior că Statele Unite se vor retrage din Acordul de la Paris.

Numai că la Hamburg, toţi ceilalţi 19 lideri ai lumii și-au reînoit angajamentul. Şi, în tot acest timp în care s-a discutat despre Acordul de la Paris, Trump a stat izolat. Reprezentanții celorlalte țări au făcut apel, în declarația finală a reuniunii, la aplicarea rapidă a Acordului de la Paris privind clima, potrivit unei reviste a presei internaţionale întocmite de Clean Energy Wire (CLEW).

„Ne reafirmăm angajamentul puternic față de acordul de la Paris, îndreptându-ne rapid către aplicarea lui deplină”, se arată în declarația a 19 dintre cei 20 de membri prezenți la Hamburg.

Cei 19 au spus că în opinia lor acordul este „ireversibil”. „Luăm notă de decizia Statelor Unite ale Americii de a se retrage din Acordul de la Paris”, se precizează în declarație. Ieșirea SUA din Tratatul de la Paris este menționată negru pe alb în document. Pentru prima dată în istoria G20 un dezacord este integrat în textul declarației finale.

Chestiunea referitoare la climă a fost una dintre cele mai complicate teme în dezbatere la summitul de la Hamburg, un summit pe de o parte umbrit de incidente violente între poliţie şi manifestanţi - brutalitatea, distrugerea, jaful au atins o dimensiune cu greu imaginabilă până acum în Germania -   pe de altă parte considerat un succes pentru cancelarul german Angela Merkel. Şi asta tocmai pentru că a reuşit să îi determine pe ceilalţi 19 lideri să strângă rândurile şi să ia o decizie fermă.

Merkel şi-a dovedit încă o dată calităţile de negociator pragmatic al disputelor internaţionale, apreciază presa străină, după cele două zile de summit în Germania.

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră