Autorităţile din Moscova au revizuit bilanţul morţilor din cauza COVID-19 din luna aprilie. Cu noile cifre, numărul deceselor este mai mult decât dublu faţă de raportările iniţiale, precizează BBC News.
Departamentul de sănătate din Moscova anunţă că 1561 de persoane au murit din cauza noului coronavirus şi nu 639, aşa cum fusese anunţat iniţial. Autorităţile au precizat că noul bilanţ include şi cazurile „cele mai controversate sau discutabile”.
Jurnaliştii care spuneau că numărul oficial este mai mic decât cel real erau până recent acuzaţi de ştiri false şi distorsionarea adevărului.
Departamentul a precizat că numărul deceselor a crescut după examinările post-mortem. S-au inclus şi cazurile unde coronavirusul a contribuit la agravarea stării de sănătate.
Corecţia a venit cu puţin timp înainte de anunţul a 232 noi decese înregistrate în ultimele 24 de ore. Acesta este cel mai mare număr de victime înregistrate într-o zi în Rusia.
Bilanţul din Moscova a fost pus la îndoială de reporterii din capitala rusă, însă au fost acuzaţi de fake news şi dezinformări de către autorităţi.
Oficialii au anunțat această rectificare a cifrelor oficiale în ziua în care țara a raportat cel mai mare număr de decese de la declanșarea pandemiei 232 decese într-o singură zi
Rusia este a treia cea mai lovită țară de pandemie după SUA ți Brazilia, raportând 387.623 de cazuri confirmate de infectare, în ultimele 24 de ore au fost raportate 8.572 de noi cazuri. În ciuda acestui număr uriaş, bilanţul deceselor este de doar 4.374.
Această nouă metodologie de raportare a deceselor ar duce la o creștere semnificativă a cifrelor în toată țara, chiar dacă Moscova rămâne epicentrul pandemiei din Rusia.