Conform cifrelor oficiale, în 24 de țări din Europa, în perioada februarie-martie 2020, s-a înregistrat un număr mult mai mare de decese comparativ cu media anilor precedenți, precizează Reuters.
Un oficial din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății a declarat că media anilor trecuți a fost depășită cu aproape 159.000 de decese la începutul lunii martie, iar acest val imens ar fi apărut din cauza pandemiei de coronavirus.
În lumina noilor cifre, pandemia era deja instalată în Europa, dar nu se afectuau teste pentru a determina numărul mare de îmbolnăviri și decese, simptomele noului coronavirus fiind asociate la început cu o răceală sau gripa sezonieră.
”Din aceste date oficiale, am putut corela numărul prea mare de decese în anumite țări cu valul foarte mare de noi confirmați cu coronavirus. Acest lucru ne oferă certitudinea că o parte din decese au fost generate de noul virus”, a precizat Katie Smallwood.
De la declanșarea pandemiei au fost raportate 5.716.271 de persoane pozitive și 356.124 de decese, dintre care 100.442 decese au fost raportate doar de Statele Unite ale Americii, conform cifrelor oficiale ale Universității Johns Hopkins.