O femeie de 60 de ani din Roma a fost amendată luni cu 400 de euro după ce le-a spus poliţiştilor că a ieşit din casă ca să-şi scoată ţestoasa la aer, informează AFP., preluat de Agerpres.
"Carabinierii din cartierul Centocelle (...) au amendat o femeie de 60 de ani surprinsă în afara domiciliului fără un motiv justificat", în ciuda măsurilor de izolare în vigoare pentru combaterea răspândirii virusului, a anunţat marţi biroul de presă al forţelor de ordine într-un comunicat.
Femeia, care ''se plimbă pe jos împreună cu o broască ţestoasă'' ''a oferit o explicaţie bizară, spunând că a ieşit din casă ca să-şi scoată ţestoasa la plimbare''.
Explicaţia nu a convins patrula de carabinieri care i-au emis o amendă de 400 de euro, a precizat telefonic pentru AFP maiorul Nunzio Carbone.
Un număr record de amenzi a fost înregistrat în Italia luni, a doua zi de Paşte. Dintre cele 252.148 de controale, 16.545 s-au soldat cu amenzi pentru nerespectarea regulilor care limitează deplasările, reprezentând o creştere de 20,2% în comparaţie cu Duminica Paştelui (13.756 de amenzi).
Potrivit datelor publicate de Ministerul de Interne, duminică şi luni, au fost verificate 465.713 de persoane, dintre care 30.301 nu au respectat restricţiile impuse de autorităţi adică un procent de 6,5%, în comparaţie medie cuprinsă între 3% şi 4% în timpul săptămânii.