Fondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange, a acuzat joi CIA de "incompetenţă devastatoare", pentru că a stocat informaţii sensibile într-un singur loc. Totodată acesta a precizat că va conlucra cu companiile electronice în vederea contracarării acțiunilor CIA.
"Acesta este un act de o incompetenţă devastatoare, de a crea un asemenea arsenal şi de a-l păstra în acelaşi loc", a declarat Assange, în timpul unei conferinţe de presă transmisă video de la Ambasada Ecuadorului de la Londra, unde s-a refugiat din 2012.
După dezvăluirile privind capacitatea de hacking a CIA care permite, de exemplu, transformarea unui televizor sau smartphone într-un aparat de interceptare, Julian Assange a declarat că WikiLeaks va colabora cu producătorii de aparate electronice, pentru a contracara, tehnologic, planurile serviciilor secrete.
"Am decis să lucrăm cu ei, pentru a le oferi un acces exclusiv la detalii tehnice suplimentare pe care le deţinem, ca să poată fi făcute corecţii", a spus Assange.
"Este imposibil să menţii controlul asupra armelor de spionaj cibernetic. Dacă le construiţi, veţi sfârşi prin a le pierde", a mai adăugat Assange, subliniind că WikiLeaks deţine "mult mai multe informaţii" asupra metodelor CIA.
Ultimele dezvăluiri ale site-ului WikiLeaks privind un amplu program de "hacking" al CIA surprind prin detaliile ce arată cum acest serviciu ar reuși să transforme în microfoane unele telefoane mobile inteligente și televizoare, chiar și atunci când acestea sunt închise, scrie miercuri publicația El Mundo într-un articol care descrie aceste practici de spionaj cibernetic, scrie agerpres.ro.
WikiLeaks a anunțat că va publica numai o parte a acestor date, al căror volum este comparat de publicația The New York Times cu acela al faimoaselor cablograme ale Departamentului de Stat sau cu dezvăluirile lui Edward Snowden despre operațiunile de spionaj cibernetic realizat la scară globală de Agenția de Securitate Națională (NSA) a SUA și ar putea avea astfel un efect potențial devastator pentru CIA.
CITIŢI ŞI:
Dar unele dintre informațiile prezentate acum de WikiLeaks par desprinse la prima vedere din filmele cu James Bond, ele arătând cum, cu ajutorul unor programe informatice, telefoane mobile și televizoare pot fi transformate în microfoane prin comenzi de la distanță.
Este cazul programului denumit "Îngerul care plânge" ("Weeping Angel"), de fapt un virus special conceput pentru televizoarele inteligente produse de compania Samsung. Odată ce infectează aparatul, "Îngerul care plânge" pune televizorul într-un mod "off" fals și înregistrează conversațiile din apropiere, pe care le expediază pe internet către un server secret al CIA.
Totuși, în manualul de utilizare pentru acest tip de televizor, compania Samsung avertizează că dispozitivul poate capta ordine externe care apoi pot ajunge în mod neautorizat în posesia unor terți.
Potrivit WikiLeaks, programul de asistență vocală "Siri", instalat pe ultima generație de iPhone-uri ale companiei Apple, precum și aplicația "Alexa" a societății Amazon pot fi de asemenea infectate cu viruși care transformă telefoanele în dispozitive de înregistrare ambientală.
Mai mult decât atât, site-ul coordonat de Julian Assange afirmă că CIA a dezvoltat programe informatice cu ajutorul cărora poate pătrunde practic oriunde, inclusiv în sistemele de operare Windows, Mac OS X sau Linux, precum și în cele pentru tablete și telefoane, cum ar fi iOS sau Android.
WikiLeaks mai notează că CIA a creat un grup special care să se ocupe de sistemul de operare creat de Apple, întrucât produsele acestei companii "sunt foarte populare în rândul elitelor diplomatice, politice, sociale și de afaceri".
Site-ul lui Assange scrie și despre intruziunea în sistemele de mesagerie, precum WhatsApp, Signal sau Telegram. Conform WikiLeaks, CIA nu a reușit să decripteze mesajele transmise prin intermediul acestor platforme, dar în schimb le poate citi atunci când utilizatorul le scrie în cadrul procesului de criptare.